Angajat al Serviciului de Medicina Legala, inghitit de Dunare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajat al Serviciului de Medicina Legala, inghitit de Dunare

Ieri in jurul prinzului, Adrian Tataranu, 42 de ani, soferul Serviciului de Medicina Legala din Braila a fost gasit inecat in Dunare, la plaja lipoveneasca. Din spusele martorilor oculari, acesta fost pe partea cealalta a Dunarii, cu niste prieteni si, cind sa revina la plaja lipoveneasca , s-a urcat in barca impreuna cu un alt barbat, in spatele lor urmind sa vina ceilalti, cu o alta barca. Intrucit barca din urma nu a pornit imediat, soferul de la Medicina Legala a plecat inainte. Dupa citeva minute, cind au reusit sa porneasca barca, pescarii si-au dat seama ca ambarcatiunea in care se aflau cei doi disparuse. Initial, au crezut ca, fie au reusit sa ajunga pe malul celalalt al Dunarii, fie si-au schimbat destinatia, pentru a trece si pe la alti pescari aflati in aval.
Ajungind aproape de mal, au vazut insa ca, linga masina cu care venisera cei doi nu se afla nimeni si i-au sunat apoi pe pescarii la care banuiau ca ar fi putut fi. Aflind ca cei doi nu ajunsesera acolo, si-au dat seama ca s-a intimplat ceva si au plecat in cautarea lor.
La doi kilometri de la locul in care se afla masina au gasit grilajul de la barca si au vazut plutind haina cu care Adrian Tataranu fusese imbracat. Cind au incercat sa scoata haina din apa, l-au gasit pe barbat fara suflare, cu fata in jos. Celalalt insa, fusese inghitit de valuri.
Cind au realizat ce se intimplase, pescarii au sunat imediat la Salvare si la Politie. "La ora 15,05 am primit solicitarea, dar, cind am ajuns acolo, era deja mort. L-am resuscitat, dar nu s-a putut face nimic, se inecase in urma socului hipotermic", ne-a declarat dr. Tudorel Rizea, adaugind ca pe trupul barbatului nu erau urme de violenta si ca Adrian Tataranu se rasturnase cu barca intr-o zona in care exista un anafor, dupa spusele pescarilor.

"Era elementul neprevazut in monotonia serviciului nostru"

Din anul 2000, de cind se angajase ca sofer la Serviciul de Medicina Legala, Adrian Tataranu era stiut de toti ca un barbat vesel, mereu pus pe sotii, care mai destindea atmosfera apasatoare de la Morga. "Nebunel", asa cum ii spuneau toti cunoscutii, avea doi copii, o fata si un baiat de care nu se despartea niciodata cind era liber si impreuna cu care mergea adesea la pescuit, cu barca pe care singur si-o construise si in care s-a si inecat.
Incepind cu data de 5 ianuarie isi luase citeva zile libere, dar a fost la munca inclusiv in ziua de Boboteaza si a vorbit cu colegii. "Astazi, (joi. n.r.) in jurul orei 12.00, a vorbit cu un asistent si i-a spus ca merge la peste. Niciodata nu ne-am suparat pe el, indiferent cite ar fi facut, pentru ca avea un suflet deosebit. Ne pare rau, pentru ca in monotonia serviciului nostru, el era elementul neprevazut, era elementul care scinteia. Ne este foarte greu sa transmitem familiei o asemenea veste, acum, cind masina cu care el a carat atitia morti il aduce pe el la Morga", ne-a spus, printre lacrimi, dr. Gina Ilie, seful Serviciului de Medicina Legala.
La fel de socat de tragedia care s-a abatut asupra lui Adrian Tataranu si a familiei lui era ieri si dr. Aurelian Savu, medic legist , care ne-a spus cu durere ca inca nu putea sa creada cele intimplate si ca, avind in vedere faptul ca au fost colegi atita vreme, tuturor le este foarte greu sa-i faca autopsia lui "Nebunel", motiv pentru care au solicitat ajutorul unui autopsier de la Spitalul Judetean, care ii va face miine necropsia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro