Cancelarul Germaniei, Angela Merkel se întâlneşte, astăzi, cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, pe agenda întâlnirii aflându-se relaţiilele bilaterale, dar şi subiectele de interes comun de pe agenda internaţională.
După ce Băsescu o va primi pe Merkel şi vor avea loc convorbirile oficiale, cei doi vor susţine o declaraţie de presă comună. "În cadrul discuţiilor vor fi abordate teme ce ţin de dezvoltarea cooperării bilaterale, în contextul relaţiilor directe şi în interiorul Uniunii Europene şi NATO, precum şi principalele subiecte de interes comun de pe agenda regională şi internaţională", se arată în comunicatul dat ieri publicităţii de către Adminstraţia Prezidenţială.
Vizita cancelarului german a fost anunţată oficial vineri, de către Ambasada Germaniei la Bucureşti. Agenda vizitei prevede, de asemenea, o întrevedere cu premierul Emil Boc, precum şi o vizită la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa, a precizat reprezentanţa diplomatică.
Ultima vizită a unui cancelar german în ţara noastră datează din 2004. Angela Merkel a mai fost, însă, în România, în aprilie 2008, dar în cadru multilateral, la summitul NATO găzduit de Bucureşti.
