Antonescu n-a învăţat nimic din vizita emisarului SUA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Antonescu n-a învăţat nimic din vizita emisarului SUA

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Victoria Nuland a venit la Bucureşti în calitate de "emisar" al Guvernului SUA, iar mesajul pe care ea l-a avut de transmis a fost legat de statul de drept.
"Vizita doamnei Victoria Nuland a fost tratată de unii ca o vizită pentru a ne felicita la 10 ani de la intrarea în NATO sau o vizită ca să ne bată pe spate. Vreau să vă dau mesajul exact şi corect: este un mesaj care trebuie să-i îngrijoreze pe români şi în egală măsură pe politicieni, şi nu mă joc cu vorbele, cu atât mai mult cu cât ştiu că în câteva minute ele vor fi în toate cancelariile. În primul rând, doamna Nuland nu a venit nici în calitate de asistent al secretarului de stat, nici în calitate de subsecretar de stat şi nici în calitate de turist, calitatea dânsei a fost de emisar al Guvernului SUA, care a avut de transmis un mesaj extrem de serios. Şi acesta a fost legat de statul de drept din România, care începând din vara anului 2012 este continuu pus sub semenul întrebării", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că UE şi SUA au "investit enorm din banii cetăţenilor lor pentru ca instituţiile statului român să funcţioneze similar cu cele din orice alt stat de drept". "Acest lucru ni se reproşează în momentul de faţă", a arătat şeful statului.
Traian Băsescu susţine că majoritatea parlamentară a recidivat faţă de momentul de cumpănă din vara anului 2012, pe care l-a catalogat un "atac brutal" asupra statului, şi că de aici pleacă problema.
"Atunci a fost un atac brutal la statul de drept, toată lumea a sperat că după alegeri acest lucru nu se va mai repeta şi, totuşi, actuala putere a demonstrat că nici prin cap nu-i trece să revină la un comportament care să consolideze statul de drept. Dimpotrivă, comportamentul politic al actualei majorităţi a fost de şubrezire continuă a statului de drept. Acesta este motivul pentru care Guvernul Statelor Unite a decis să trimită un emisar la Bucureşti. Şi vreau să înţelegeţi foarte bine: ceea ce a constatat emisarul Victoria Nuland nu rămâne în biroul domniei sale, se distribuie în tot sistemul politic al Statelor Unite şi în toate instituţiile importante, de care ţine relaţia România - Statele Unite, de la Casa Albă până la Parlament, putere, opoziţie, structuri de securitate ş.a.m.d", a afirmat şeful statului.

România - la un pas de a fi izolată

Preşedintele a precizat că România se află "la un pas de a fi izolată" şi atrage atenţia asupra faptului că Parlamentul European va adopta hotărâri care să sancţioneze ţările care nu respectă statul de drept şi criteriile de la Copenhaga.
"Cum poate avea cineva încredere într-un stat membru NATO şi membru al Uniunii Europene în care justiţia devine facultativă sau controlată politic? Deci, de aceea, îngrijorarea este maximă şi România se află la un pas de a fi izolată. Un picior l-am pus deasupra prăpastiei. De ce acest lucru? Exact pentru că, după ce ai spus schimb un preşedinte pentru că vreau eu, nu pentru că şi-a terminat mandatul, nu pentru că a încălcat Constituţia , pe urmă vii în marţea neagră, pe 10 decembrie, şi spui: politicienii sunt în afara conflictului de interese, dăm amnistie şi graţiere generală să fie lumea veselă, modificăm Codul penal în favoarea clientelei politice pentru că ne presează baronii din teritoriu, vrem să nu mai auzim vocea ANI, pentru că de unde până unde îşi permite să investigheze oameni politici?", a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că astfel de situaţii sunt de natură să deprecieze nivelul de încredere în România, susţinând că din cauza acţiunilor împotriva Justiţiei şi a statului de drept ţara noastră "a revenit la perioada anului 2000".
Potrivit acestuia, România a primit semnale atât de la SUA cât şi de la UE cu privire la statul de drept.
"Am primit în timp scurt, din ambele părţi, şi de la partenerul strategic SUA, vizita emisarului, şi votul de astăzi din Comisia LIBE şi va urma votul în plenul Parlamentului European. Am primit semnalele, deci din ambele părţi, extrem de sever, că pentru nerespectarea statului de drept se vor lua măsuri, care merg de la măsuri de diminuare a sumelor alocate pentru statele care nu respecta criteriile de la Copenhaga, implicit statul de drept, până la suspendarea dreptului de vot", a mai spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului menţionează că nu doreşte ca afirmaţiile sale să fie "tratate politic", ci el îşi face datoria de a informa populaţia şi politicienii.
El face apel la premierul Victor Ponta şi la preşedintele Senatului, Crin Antonescu, să înţeleagă că "au dus ţara într-un moment dificil" prin atitudinile lor faţă de Justiţie.

Antonescu îl contrazice

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat declaraţiile preşedintelui, spunând că Traian Băsescu a făcut afirmaţii "grave şi profund neadevărate".
"Domnul Traian Băsescu, în această seară, nu este prima dată, dar în această seară a fost foarte flagrant, s-a erijat într-un supraemisar al SUA, spunând cu totul altceva decât a spus doamna Victoria Nuland. Doamna Victoria Nuland şi niciun alt reprezentant al guvernului american, şi niciun alt oficial al vreunui partener al României din NATO sau din UE nu au vorbit, nu au sugerat vreodată, oricât de abil, că România este cu un picior în prăpastie. Niciodată vreunul dintre aceşti parteneri oficiali ai României nu a evocat starea de izolare a României sau iminenţa unei asemenea posibilităţi", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.
Totodată, Antonescu a precizat că mesajul oficialului american, transmis public, a fost clar, liderul PNL recunoscând dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia preşedintelui de a veghea la apărarea statului de drept.

De unde ştie Antonescu ce i-a spus Nuland lui Băsescu? Nu ştie!

Jignirile aduse preşedintelui Traian Băsescu de liderii USL nu ţin loc de argumente, iar Crin Antonescu a explicat ce a discutat cu cineva într-o întâlnire care nu a avut loc, afirmă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
"Domnul Crin Antonescu ne explică ce a discutat cu cineva într-o întâlnire care nu a avut loc. În acest context, este de aşteptat ca în curând şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să facă declaraţii despre o întâlnire la care nici domnia sa nu a participat. Jignirile aduse domnului preşedinte Traian Băsescu de liderii USL nu ţin loc de argumente.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro