APIA pregăteşte banii pentru plata finală a subvenţiilor din Campania 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

APIA pregăteşte banii pentru plata finală a subvenţiilor din Campania 2016

• până la acest moment sunt în curs de autorizare la plată 109.161 fermieri cu suma totală de 14,5 milioane euro

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că a demarat procesarea şi autorizarea plăţii finale pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016. “Plăţile se fac în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe la data de 1 decembrie şi se încheie la data de 30 iunie a anului calendaristic următor. Până la acest moment, în curs de autorizare la plată sunt 109.161 fermieri cu suma totală de 14.506.787 euro”, se precizează într-un comunicat al agenţiei. De precizat că APIA a finalizat plata avansului aferent Campaniei 2016. Astfel, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, a fost autorizată la plată suma totală de 872,89 milioane euro, pentru un număr de 754.421 fermieri, din care 716,7 milioane euro din FEGA, iar diferenţa din FEADR plus cofinanţarea de la bugetul naţional.

Reamintim că la încheierea perioadei în care APIA Brăila a primit cererile unice de plată pentru Campania 2016, fără aplicarea de penalităţi (10 iunie a.c.), instituţia a anunţat că a înregistrat un număr total de 14.934 de cereri pentru o suprafaţă agricolă de 332.091 ha (14.610 cereri vizând 313.544 ha în campania de anul trecut).

Plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) la cursul de schimb de 4,524 lei pentru un euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro