Aproape 3 milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor riverane Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape 3 milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor riverane Dunării

* obiectivul principal al proiectului - un mediu propice de exploatare a zonelor cu potenţial de dezvoltare situate de-a lungul Dunării * valoarea totală a DATOURWAY se ridică la suma de 2.888.952 euro

Ieri, în sala mare a Prefecturii, a avut loc lansarea oficială a proiectului DATOURWAY, o strategie transnaţională de dezvoltare teritorială durabilă a zonei riverane Dunării. Evenimentul, planificat a se desfăşura pe o durată de trei zile, a fost marcat de un seminar internaţional cu titlul "Strategie transnaţională de dezvoltare teritorială durabilă a zonei riverane Dunării cu accent pe turism".
La prima sesiune de lucru au participat Aurel Simionescu - primarul municipiului Brăila, Dumitru Popa - prefectul oraşului, Florin Mija - vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Iuliu Bara, director general - Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană - "Strategia UE pentru regiunea Dunării - oportunităţi", Anca Ileana Ginavar, director general - Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială - "Strategia de dezvoltare teritorială a României", Simona Fântânaru - project manager - "Proiecte pe Dunăre finanţate din programul Operaţional de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei 2007 - 2013", Barna Tanczos - secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Cristian Pocora - deputat de Ialomiţa şi Ioan Sterian - subsecretar de stat în cadrul MDRT.
Printre subiectele aduse în discuţie s-au enumerat atât celebrele proiecte brăilene cu brand social-democrat, în speţă podul peste Dunăre şi acvariul, cât şi modernizarea portului şi reabilitarea centrului istoric. Vizavi de materializarea acestor ţinte, primarul Simionescu a ţinut să-şi exprime încrederea deplină în eficienţa unei conclucrări decente. "Eu cred că dacă vom pune împreună umărul, atunci ne va fi mai bine tuturor şi vom avea o Dunăre şi un oraş de care să ne bucurăm cu toţii", a explicat edilul-şef, făcând totodată şi un remember al influenţei Brăilei de-a lungul vremii la stabilitatea economiei naţionale.
În sesiunea a doua, "Strategie transnaţională de dezvoltare durabilă a zonei riverane Dunării cu accent pe turism", au prezentat lucrări: Mariann Major Ven - project manager Datourway - "Strategia transnaţională de dezvoltare durabilă a zonei riverane Dunării cu accent pe turism", Elena Stancu - URBAN - INCERC, Roxana Sârbu - Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, Liviu Băileşteanu - Consilier - Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului.
A treia sesiune a fost orientată pe dezvoltarea teritorială în zona riverană a Dunării, accentul fiind pus în special pe filonul arhitectural şi a fost prezentat următorul calup de proiecte: Costel Drăgan - Arhitect şef Consiliul Judeţean Brăila - "Proiecte derulate de Consiliul Judeţean Brăila", Gabriel Ioan - director executiv Direcţia Strategii, Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale - "Reabilitare Centrul Istoric", Marian Ion - arhitect şef Primăria Municipiului Brăila - "Plan de dezvoltare Staţiunea Lacu Sărat", Radu Moisei - director Parcul Natural Balta Mică a Brăilei - "Plan de Management Balta Mică a Brăilei", Marica Solomon - arhitect Centrul de Studii Universitare de Arhitectură şi Urbanism UAUIM - "Problematica Brăila - oraşele porturi fluviale", Mirela Dida - arhitect şef CJ Tulcea - "Priorităţi de dezvoltare şi proiecte finalizate şi în derulare ale judeţului Tulcea", Radu Mafteianu - arhitect şef al CJ Giurgiu - "Cooperare transfrontalieră România-Bulgaria" şi Cornel Meilescu - inspector al CJ Mehedinţi - "Dunărea şi turismul în Mehedinţi".

Datourway

Proiectul DATOURWAY a fost demarat în anul 2009 şi este finanţat prin "Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei", încadrându-se pe Axa 4, adică promovează crearea unui mediu propice exploatării zonelor cu potenţial de dezvoltare. Astfel, conform fişei de prezentare a proiectului transnaţional, DATOURWAY vizează sprijinirea dezvoltării turismului de-a lungul Dunării în următoarele teritorii administrative: Brăila, Caraş-Severin, Olt, Călăraşi, Galaţi, Mehedinţi, Teleorman, Ialomiţa, Tulcea, Dolj, Giurgiu şi Constanţa. Proiectul are 16 participanţi din 7 ţări, România contribuind cu 3 parteneri.
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 2.888.952 EURO, dintre care 162.800 reprezintă fonduri MDRT.
Activităţile MDRT-ului, în calitate de partener, sunt structurate pe un pachet de lucru format din 5 proiecte pilot. Misiunea lor? Aceea de găsi soluţii practice pentru exploatarea zonelor cu potenţial turistic determinat. Zonele din România care intră în aria strategică a acestor proiecte pilot sunt: Vidin-Calafat şi Delta Dunării.
În ce priveşte profitul Brăilei, după cum se arată la capitolul eligibilitate, oraşul nostru va beneficia de sprijin în privinţa inovării şi anteprenoriatului, de protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător (prin crearea unui management viabil care să prevină riscul de inundaţii) şi îmbunătăţirea accesibilităţii prin promovarea, planificarea şi intervenţia în domeniul reţelelor primare şi secundare de transport.
Partenerii români care participă la acest proiect sunt MDRT şi cele două unităţi aflate în coordonarea ministerului, în speţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "URBAN-INCERC" şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro