• s-a încheiat perioada de înscriere pentru sesiunea a doua a Bacalaureatului 2025, programată pentru perioada 4 - 14 august • potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, 392 de candidați vor susține examenul în luna august, dintre care 238 provin din promoția curentă, iar 154 din promoții anterioare
Perioada de înscriere pentru sesiunea a doua (iulie-august) a examenului național de Bacalaureat 2025 s-a încheiat. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, 392 de candidați s-au înscris pentru această sesiune: 238 provin din promoția curentă, iar 154 sunt din promoții anterioare. Pentru mulți dintre acești elevi, sesiunea a doua (iulie-august) a Baclaureatului 2025 reprezintă mai mult decât o simplă reluare a examenului: este o nouă oportunitate de a-și continua studiile universitare, de a accesa un loc de muncă sau de a-și redobândi încrederea în propriile forțe. Este, în esență, un prag spre viitor.
Prima etapă a sesiunii a doua va fi evaluarea competențelor lingvistice și digitale, conform calendarului oficial al Ministerului Educației: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) va avea loc în perioada 4-5 august, în data de 5 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), evaluarea competențelor digitale (proba D) va avea loc pe 6 august, iar în perioada 7-8 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
Probe scrise, rezultate și contestații
Probele scrise vor avea loc începând cu 11 august. După finalizarea probelor orale și practice, urmează probele scrise, programate astfel: 11 august - Limba și literatura română (proba E.a); 12 august - proba obligatorie a profilului (proba E.c); 13 august - proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d); 14 august - Limba și literatura maternă (proba E.b).
Candidații vor afla primele rezultate în 18 august, zi în care vor putea vizualiza lucrările și, dacă este cazul, vor putea depune contestații. Etapa de reevaluare a lucrărilor va avea loc în perioada 19-20 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 26 august.
Pentru a obține diploma de Bacalaureat, un candidat trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor (orale și digitale), să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă, să obțină cel puțin media 6 la probele scrise (media aritmetică a notelor de la examenele scrise).
Sesiunea a doua a Bacalaureatului este adesea privită ca o ”repetiție” a sesiunii din vară, însă pentru sute de tineri din Brăila ea reprezintă momentul relansării personale și profesionale. Mulți dintre ei își pun speranțele în această sesiune pentru a merge mai departe, fie spre universități, fie spre domenii profesionale unde diploma de Bac este o condiție esențială. Examenul de Bacalaureat nu este doar o verificare a cunoștințelor acumulate în liceu, ci și un test al perseverenței, al maturității și al voinței. Iar pentru cei care aleg să încerce din nou, cu seriozitate și determinare, august poate deveni luna unui nou început.