Aproape 700 de contestaţii la BAC. Jumătate, numai la română | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape 700 de contestaţii la BAC. Jumătate, numai la română

• peste 40% dintre absolvenţii care au susţinut bacalaureatul au cerut reevaluarea lucrărilor • din cele 686 de cereri depuse, 350 au fost numai la proba scrisă la limba română • rezultatele finale se vor afişa luni, 10 iulie

 

Au curs contestaţiile la bacalaureat! Ieri, după afişarea rezultatelor, sute de elevi au cerut să le fie reevaluate lucrările. Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, din cei aproape 1.600 de candidaţi care au susţinut probele examenului, 686 (peste 40%) au depus contestaţii.

Cele mai multe nemulţumiri în rândul elevilor au fost legate de notele obţinute la limba română, la această probă fiind depuse 350 de cereri, adică jumătate din total.

Multe cereri s-au depus şi pentru matematică - 92 şi istorie - 90. Pentru restul disciplinelor de examen, statistica numărului de contestaţii se prezintă astfel:  chimie - 24, economie - 4, fizică - 20, geografie - 27, informatică - 11, logică, argumentare şi comunicare - 8, sociologie - 2, psihologie - 1.

Lucrările vor fi reevaluate în alt judeţ. Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 6-9 iulie, urmând ca rezultatele finale la bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, să se afişeze pe 10 iulie. Reamintim că pragul de 0,50 la contestaţii a fost eliminat, aşadar nota finală va rămâne cea stabilită în urma recorectării lucrărilor. 

Înainte de contestaţii, promovabilitatea la Brăila este de 79,45%. Brăila se află în acest moment pe locul 7 în ierarhia naţională, la o diferenţă foarte mică de Galaţi (79,6%) şi Alba (79,8%).

Procente de promovare peste 80% s-au înregistrat în judeţele Sibiu (83,73%). Bacău (83,54%), Iaşi (82,91%) şi Cluj (82,75%). Judeţele în care ratele de promovare au fost sub 55% sunt Ilfov (42,24%), Giurgiu (50,7%) şi Teleorman (53,95%). Rata de promovare în Capitală este de 74,09%.

La nivel naţional, promovabilitatea este de 71,4% (cu 4,7% peste rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut - 66,7%). Potrivit Ministerului Educaţiei, au promovat 91.754 de candidaţi dintr-un total de 128.503 prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 86.813 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (77,8%, rata de reuşită), iar 4.941 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (29,1%, rata de reuşită). S-au înregistrat 97 de medii de 10 (în creştere comparativ cu prima sesiune din 2016 - 56). La Brăila, cea mai mare medie înregistrată a fost 9,90.

Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi, s-au prezentat la probe 128.503. 7.010 candidaţi au absentat, în timp ce 36.570 au fost declaraţi respinşi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. În judeţul nostru nu s-au raportat astfel de cazuri.

Pentru a putea promova bacalaureatul, un candidat trebuie să obţină minim nota 5 la fiecare disciplină, iar media finală a celor trei probe trebuie să fie minim 6.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro