Într-o dimineaţă, însă, Chiru a tăcut. Şi mut a rămas până mai ieri, când s-a trezit vice la PDL Brăila. Acum îmi dau seama că Chiru este născut pentru a fi subaltern: peste tot unde ajunge, nu reuşeşte să promoveze mai sus de postul de vicepreşedinte. Pe vremuri, Chiru avea mai mult curaj. Se lua de guler cu cei care încă respirau în politică, nu sărea la mandibula celor plecaţi din viaţa de partid şi de stat, cum este cazul lui Eugen Bădălan.
Dacă se simte şmecher în PDL, Chiru trebuia să dea de pământ cu Bădălan pe vremea când acesta era şef la partid. Să iasă în public şi să afirme cât de jalnic conducător este, poate chiar să-i ceară demisia lui Bădălan. Eventual să-i tragă şi o palmă după ceafă, urmată de-un elegant şut în cur. Nu să stea cu capul la cutie şi să spună "Să trăiţi, dom' general!", ca un cotei flămând.
Puţin îmi pasă mie că Chiru crede că "fosta conducere a PDL Brăila" nu a ştiut să negocieze nu'ş ce funcţii sau că spune despre Bădălan că este un dictator irecuperabil. Chestiile astea le-am scris încă de acum un an, deci nu văd ce noutăţi aduce Chiru prin discursul lui de vânzător de pepeni. Printr-un singur gest ar putea Gheorghe Chiru să crească-n ochii mei, laru-laru-lei: să-i spună doamnei Giana Pătraşcu, cât încă îi este preşedinte al PDL Brăila, că este o incompetentă, o catastrofă politică şi o mare profitoare! Dar sluga Chiru nu va avea niciodată suficient curaj pentru a putea trece la stadiul de bărbat.
