Brăilenii vor avea la dispoziţie un spaţiu modern pentru cumpărături - Piaţa Halelor. APT Brăila şi-a prezentat în linii mari proiectele investiţionale pentru anul în curs, iar modernizarea celei mai cunoscute pieţe din municipiu este pe primul loc la priorităţi. "Ne-am propus pentru 2014 câteva obiective îndrăzneţe. Îmi doresc, de pildă, să demarăm cât mai curând o serie de investiţii care să transforme Hala Centrală într-un spaţiu modern, comparabil cu oricare loc similar din Europa occidentală. M-am documentat alături de colegii mei şi vrem ca întreaga clădire să capete o haină nouă, păstrând în acelaşi timp identitatea locului, amprenta sa originală, mai ales că Hala Centrală şi Piaţa Mare reprezintă un reper pentru majoritatea brăilenilor", ne-a declarat directorul APT Brăila, Costel Bălan. De asemenea, sursa citată a adăugat că proiectul a prins contur după ce a avut o serie de discuţii cu oamenii din piaţă, cumpărători, producători şi comercianţi, dar mai ales cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor. "Am convenit împreună câteva aspecte şi urmează să stabilim priorităţile. Mai precis, trebuie să stabilim cu dumnealor dacă primele lucrări vor viza sistemul de preluare a apelor uzate - foarte important pentru activitatea din hală -, ori vom începe cu sistemul de climatizare sau cu izolarea termică a imobilului. Sunt chestiuni pe care încă le discutăm", a spus Bălan.
Un alt proiect important pe agenda APT este transformarea în realitate a unui proiect mai vechi, dar cu impact în ce priveşte stimularea activităţii comerciale în pieţele locale, dar mai ales a producătorilor agricoli din judeţul nostru: înfiinţarea pieţei de gros. "Am avut o discuţie în acest sens cu primarul municipiului, Aurel Simionescu, şi am convenit că va fi înaintată ideea consilierilor municipali, iar după obţinerea votului favorabil CLM, sperăm ca printr-un contract multianual să reuşim finalizarea acestui obiectiv. Sunt, de felul meu, un om optimist şi am încredere că anul acesta, cu sprijinul Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie, vom da startul acestei investiţii strategice pentru adevăraţii producători şi pentru cumpărătorii care vor beneficia de o creştere a calităţii produselor concomitent cu scăderea preţurilor. La această investiţie vom participa cu unele sume şi din bugetul propriu, dar trebuie să ţinem cont şi de investiţiile aflate în curs", a completat directorul APT Brăila, cu referire la crearea unor incinte închise în toate pieţele din oraş.
Şi pentru Grădina Zoo şi Orăşelul Copiilor sunt gândite proiecte menite să atragă un număr mult mai mare de vizitatori faţă de anii precedenţi. "Anul trecut am avut o creştere a numărului de vizitatori, într-o singură zi, spre exemplu, depăşind 10.000 de persoane. Vrem sa dezvoltăm colaborări cu instituţiile de învăţământ pentru a oferi posibilitatea tuturor copiilor să aibă acces la zonele de distracţie din Grădina Zoo şi Orăşelul Copiilor. În întâmpinarea acestui proiect destinat în primul rând celor mici urmărim diversificarea speciilor de animale pe care le avem la Grădina zoologică, mai ales că am reluat colaborarea cu Asociaţia Grădinilor Zoologice. Grădina Zoologică o dorim ca pe o alternativă perfectă pentru a-i oferi celui mic şi aer liber, dar şi mişcare, educaţie nonformală, distracţie şi cultură generală. Toate în acelaşi timp şi într-un mod sănătos şi necostisitor. Dar, mai cu seamă, departe de televizor şi calculator", a încheiat Bălan.