Argăseală: "Am rezolvat transferul lui Parpas" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Argăseală: "Am rezolvat transferul lui Parpas"

"Cu Parpas s-a rezolvat. El o să vină cu Panduru în cantonament şi o să fie prezent la antrenamentele echipei", a spus Argăseală.
Oficialul stelist a precizat că sunt probleme în ceea ce priveşte transferul fundaşului senegalez Gora Tall de la APOP Kinyras Peyias.
"A fost Panduru acolo şi au solicitat alte condiţii decât bătusem palma. Am vorbit aseară cu preşedintele şi a rămas ca după meciul cu Nicosia să ne spună dacă ceea ce am stabilit noi rămâne sau nu. Între timp, noi avem alte variante la care am început să lucrăm. Ei cred că nu erau prea hotărâţi să-l dea. S-au întâlnit cu Panduru miercuri, trebuia să se întâlnească şi ieri dimineaţă dar n-au mai răspuns la telefon", a mai spus Argăseală.
Valeriu Argăseală a menţionat că sunt încă discuţii privind revenirea atacantului columbian Pepe Moreno la Steaua. "Am discutat azi-noapte (n.r. - joi-noapte) din nou cu Pepe Moreno. I-am spus că până nu-şi rezolvă el problema nu îl voi mai căuta. El mi-a spus că îşi va rezolva într-o zi sau două problemele. Nu mai depinde de noi, depinde de el. Dacă îşi rezolvă el problema, rezolvăm şi noi transferul", a explicat Argăseală.
Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, şi finanţatorul Gigi Becali au plecat, vineri, în Antalya, în cantonamentul grupării "roş-albastre". Steaua susţine, vineri, de la ora 17.30, un meci amical în compania croaţilor de la HNK Rijeka.
Stelios Parpas, 24 de ani, a mai evoluat în carieră pentru echipele Aris Limassol şi AEL Limassol.
Gora Tall are 24 de ani, 1,90 metri şi 80 de kilograme şi a mai jucat la echipe din Israel şi Portugalia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro