ARMONIFEST la cea de a şasea ediţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ARMONIFEST la cea de a şasea ediţie

• pe scena teatrului brăilean vor urca peste 250 de corişti, din ţară şi din plan local, care vor oferi un adevărat regal coral iubitorilor acestui gen muzical • spectatorii vor fi martorii unui moment istoric: pe aceeaşi scenă se vor afla cel mai vechi cor mixt din România - Corul ION VIDU din Lugoj, care fiinţează de 209 ani şi Corul Bărbătesc ARMONIA Brăila, care anul acesta a împlinit 148 de ani de activitate

 

Duminică, 17 noiembrie 2019, începând cu ora 17.00, la Teatrul “Maria Filotti”  se va desfăşura cea de a şasea ediţie a Festivalului Coral ARMONIFEST, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila.

Pe scena teatrului brăilean vor susţine recitaluri Corul de Cameră  PASTORALA al Ateneului Popular Mr. Ghe. Pastia Focşani, dirijor profesor dr. Dumitru Săndulachi, Corul de Cameră APPASSIONATA al Palatului Culturii Bistriţa, dirijor prof. Francisc Mureşan, Corul LYRA al Centrului Cultural Alexandru Marghiloman din Buzău, dirijor profesor Ştefan Stănescu, Corala TRISON a Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu”, dirijor prof. Marcica Lupu, Corul mixt ORFEUS al Liceului de Arte Hariclea Darclee, dirijor prof. Ştefan Lupu şi Corul Bărbătesc ARMONIA al Casei de Cultură a Municipiului Brăila, dirijor preot profesor Ioan Păvăloiu, împreună cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, dirijor locotenent Raul Badale.

Capul de afiş al manifestării va fi reprezentat de recitalul extraordinar al Corului ION VIDU al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, cel mai vechi cor mixt din România, care fiinţează de 209 ani.

Manifestarea corală va fi prezentată de profesorul Marilena Niculescu.

Prin urmare, un nou regal coral, la care publicul este invitat să fie parte integrantă a spectacolului. “La intrarea în sală, spectatorii vor primi versurile Va pensiero, probabil cel mai iubit fragment muzical din Opera Nabucodonosor de Giuseppe Verdi şi vor cânta sub bagheta dirijorului Ioan Păvăloiu. Este o reeditare a experimentului pe care l-am făcut în urmă cu trei ediţii. Atunci a fost superb! Suntem siguri că, acum, va fi cel puţin la fel de frumos”, a subliniat Emanoil Ciucaşu, managerul Casei Municipale de Cultură.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro