Arogantul senator Mihai Dănuţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arogantul senator Mihai Dănuţ

Din păcate, la noi, în România, toţi ăştia care nu se pricep la nimic, care nu au fost în stare să îşi găsească un drum (job) ca lumea în viaţa reală, au ajuns în Parlament. Senatorul PC Brăila Mihai Dănuţ este unul dintre aceştia. Deşi se dă tare instruit "pe partea economică", pozând într-un specialist de mare renume mondial în ale afacerilor, Mihai Dănuţ nu a performat pe nicăieri în civilie, până să apuce să intre "cu lista" în Parlamentul României. El nu a demonstrat mare lucru nici ca senator, căci în cei 2 ani de când a reuşit să se strecoare în Parlament nu am auzit să facă vreo sfârâială, să rămână cumva în conştiinţa publică.
Iată însă că după 2 ani în care a avut în medie pe mână 200 de milioane de lei vechi lunar, senatorul PC Mihai Dănuţ se arată extrem de nemulţumit de leafa pe care o primeşte. "De departe suntem cel mai prost plătiţi parlamentari din întreaga Uniune Europeană! Dacă ne uităm la colegii noştri din celelalte ţări, unde cel mai mic salariu este de 5.000 de euro, până la 12-13.000 euro. Uitaţi-vă la un europarlamentar ce sume primeşte! Vă daţi seama că 1.000 de euro pe care îi primeşte un parlamentar român, în condiţiile în care sunt atâtea cheltuieli, mai ales dacă eşti preşedinte de organizaţie, cum este cazul meu, este extraordinar de puţin şi total insuficient", a declarat deputatul Tudose pentru ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei".
În primul rând, este de foarte mare prost gust să vorbeşti în asemenea termeni, să te plângi că o duci rău cu aproape 5.000 de lei bani în mână (leafa lunară a lui Tudose, potrivit site-ului Senatului) când alegătorii care ţi-au dat votul îşi târâie zilele cu 8-900 de lei. Iar ei chiar se duc la muncă şi nu îşi permit să absenteze cu zilele de la serviciu, aşa cum poate face orice parlamentar. Prin această declaraţie, senatorul Mihai a demonstrat că este mai arogant decât prevede legea, ba aş spune că a dovedit o obrăznicie ieşită din comun. Dacă te pretinzi un politician de carieră (ba chiar de stânga), nu ai cum să faci astfel de comparaţii, chiar dacă prin absurd ai avea dreptate.
Dacă senatorul Mihai Dănuţ este atât de nemulţumit de leafa pe care o primeşte, iar o eventuală majorare de salariu este exclusă în acest moment, el ar putea să îşi caute începând chiar de astăzi un alt serviciu. Chiar aş vrea să văd cine anume l-ar angaja pe Mihai Dănuţ şi mai ales cine i-ar da 20.000 de lei lunar bani pe mână, cât primeşte acum de la Senat. Dacă tot se simte atât de competent, cred că Mihai Dănuţ ar trebui să revină în mediul privat, să vedem dacă îşi găseşte sau nu un job mai bine plătit decât cel de senator.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro