Orașul în care locuiesc acum e numărul 1 în top localități cu cea mai mare rată de incidență a cazurilor Covid la mia de locuitori. Și, cu mici pauze, de la debutul pandemiei, cam în top 5 s-a situat întotdeauna. Am trăit cele mai lungi și severe carantine, m-am supus celor mai restrictive măsuri. De la Brăila, ai zice că a fost iadul pe pământ. N-a fost ușor, dar nici chiar iad. Pentru că, ce am văzut, trăit și simțit în aceste 19 luni e nimic față de ce se întâmplă în ultimele zile.
Până mai ieri, sirenele se auzeau doar de departe, o singură dată, prin primăvară, a venit o ambulanță fix pe strada mea. Acum trec destul de des. Și opresc. La o casă, două, cinci distanță de mine, pe strada din față, pe strada din spate. Deocamdată nu ne-a mai impus nimeni nimic, doar magazinele se închid la ora 18.00. Dar străzile-s aproape pustii, nu ne mai apropiem unii de alții, vorbim pe vârfuri, peste gard. Sunt multe case în carantină, unii vecini au rude, ici-colo, vezi sacoșe cu alimente așezate în poartă. Cei care nu au, cer ajutor în grupul de pe whatsapp. Așa e acum. În grupul în care până mai ieri scriam: casa X – 9 metri cubi (de apă) sau casa Y – 200 lei (pentru drum) acum apare: casa Z – Covid, casa W – Covid – avem nevoie de 2 pâini, un bax de pampers, 5 kg de cartofi. E trist, dar în același timp e o dovadă de responsabilitate și de grijă față de cel de lângă tine. Nimeni nu a întrebat pe nimeni dacă e vaccinat, nimeni nu a reproșat nimănui nimic. Fiecare își manifestă grija și își oferă ajutorul. Realitatea aceasta e, nu dihonia de pe Facebook. În fața bolii și a nevoii de sprijin, toți suntem egali. Și, mai mult decât atât, trebuie să conștientizăm că suntem datori să nu-i punem în pericol pe ceilalți.
De exemplu, ieri, vecina mea, care e doar contact, mi-a dat mesaj: am nevoie de niște leuștean. Am adunat o mână din curte și, instinctiv, am întins-o spre ea. ”Aruncă peste gard, paza bună trece primejdia rea!”. Măcar atât dacă am face, dacă am avea grijă de celălalt, și tot ar fi ceva. Din păcate, astăzi, inconștiența, superficialitatea cu care e tratat pericolul face, poate, mai mult rău decât nevaccinarea însăși.
Și am să vă mai dau un exemplu. Un alt vecin s-a infectat la serviciu. Când în urmă cu o săptămână i-au sugerat patronului să treacă în muncă de acasă, acesta a refuzat categoric – cât se poate venim la birou. Marți, din 62, 35 erau deja confirmați cu Covid, firma închisă și toți angajații carantinați 14 zile la domiciliu. Diferența, în loc de 62 acasă, sănătoși, apți de muncă, 62 acasă, din care 35 neputincioși să-și facă treaba.
La ora la care scriu nu știu ce decizie se va lua, ce măsuri restrictive se vor impune. Indiferent de ele însă, pentru că la Brăila situația nu e chiar așa rău scăpată de sub control, vă sugerez să chibzuiți mai mult deciziile, limitați deplasările, evitați întâlnirile în grupuri mari, lucrați, dacă puteți, de acasă, nu ascundeți de ceilalți dacă aveți și cea mai mică suspiciune. Doar împreună și cu grijă putem trece peste asta, indiferent de unde credeți că a venit și cine ne-a dat-o. Nu mă erijez în specialist, dar știți cum spune românul: tot pățitu-i priceput!
Aveți grijă de voi, dar și de cei de lângă voi! Lăsați conspirațiile pe mai târziu! 2, 3, 26, 500, 1.800, 18.000 nu sunt simple numere și cifre, înșirate într-o statistică fără fond. Fiecare număr din tabelul acela e un om. Un om la chinul căruia am pus toți umărul. Un om în locul căruia, mâine, poate fi oricare dintre noi.
