Ashton Kutcher şi Mila Kunis, iubiţi sau doar prieteni? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ashton Kutcher şi Mila Kunis, iubiţi sau doar prieteni?

Cei doi actori se aflau la petrecerea organizată la Los Angeles pentru actorii din distribuţia lungmetrajului "Jobs", inspirat de viaţa şi cariera cofondatorului grupului Apple Steve Jobs, în care rolul principal este interpretat de Ashton Kutcher, potrivit contactmusic.com.
"Stăteau pe o canapea, de aceeaşi parte a mesei, iar Mila se juca cu mâinile prin părul lui Ashton. Avea cotul aşezat pe spatele lui şi se juca cu părul lui şi îi masa umerii. El s-a aplecat spre ea, i-a şoptit ceva şi a sărutat-o pe obraz", a declarat o sursă, citată de de publicaţia US Weekly.
Mila Kunis, în vârstă de 28 de ani, a negat cu vehemenţă zvonurile despre această presupusă relaţie a ei cu Ashton Kutcher, declarând în luna aprilie: "Este absurd! Un prieten e doar un prieten".
În alt interviu, acordat revistei Elle, actriţa a spus: "Ne plimbăm împreună. Ne cunoaştem de 15 ani. Avem mulţi prieteni comuni. Ne simţim bine unul în compania celuilalt. Asta e tot!".
Cei doi actori au fost văzuţi de multe ori luând cina împreună, călătorind sau mergând la cumpărături în ultimele luni.
Mila Kunis s-a despărţit de iubitul ei Macaulay Culkin în 2010, iar Ashton Kutcher s-a despărţit de soţia lui Demi Moore în toamna anului 2011. Potrivit unor apropiaţi ai celor doi actori, presupusa relaţie dintre ei nu reprezintă ceva nou. "Au tânjit unul după celălalt de mulţi ani. Asta durează încă de pe vremea de când erau prieteni şi jucau împreună (în serialul "Anii '70/ That '70s Show", n.r.)", a declarat o sursă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro