Asistentă medicală cercetată pentru fals | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asistentă medicală cercetată pentru fals

Opt brăileni sunt cercetaţi de poliţişti pentru că au luat credite de la bănci în baza unor adeverinţe de salariu false, emise de societatea unei asistente de la Spitalul 3. Femeia i-a convins pe aceştia să facă împrumuturi pentru ea, pe care a promis că le va plăti, însă nu s-a mai ţinut de cuvânt. În acest mod, Veronica Colesnic şi-a ţepuit nu numai prietenii sau colegele de muncă ci şi rudele, unul dintre păgubiţi fiind chiar fratele ei. După ce lucrătorii de la Biroul de Investigaţii Criminale le-au probat activitatea infracţională celor opt persoane implicate în afacerea cu credite, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a confirmat începerea urmăririi penale pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Escrocheria a ieşit la iveală în urmă cu câteva luni, după ce una dintre păcălite a primit acasă somaţie de plată de la unitatea bancară de unde obţinuse creditul, din care reieşea că nu-şi mai achitase ratele. Când s-a dus la bancă pentru a se interesa de situaţia datoriilor, femeia a descoperit că, în afară de creditul pe care îl făcuse de bună voie, mai avea încă unul, obţinut în baza unei adeverinţe care atesta că este asistent medical, deşi ea nu lucrase niciodată în spital. Daniela C. (34 de ani) a fost angajată la firma asistentei medicale, care avea un chioşc în zona Spitalului 3, până în luna februarie. Înainte să fie dată afară, pe motiv că închide societatea, Veronica Colesnic a apelat pentru a doua oară la angajata sa, să o ajute cu încă un credit, pentru că nu mai are bani de salarii. Având deja un credit de care nu se folosise ea, ci şefa sa, femeia a refuzat. Ulterior a descoperit că stupoare: deşi o refuzase, păgubita mai avea un credit la bancă, de care însă nu avea habar. Astfel au intrat pe fir oamenii legii, care au descoperit că în perioada 2003 - 2008, Veronica Colesnic (47 de ani), în calitate de administrator al unei societăţi comerciale şi ca angajat al unei unităţi spitaliceşti din municipiu, a emis în fals 12 adeverinţe de salariu, două pe numele ei şi restul pe numele unor rude, angajaţi sau prieteni, aceştia fiind Ion P. (36 de ani), Dan P. (41 de ani), Cătălin S. (32 de ani), Daniela C. (34 de ani), Elena Claudia C. (23 de ani), Steluţa R. (45 de ani) şi Anişoara B. (48 de ani), toţi din Brăila, care au facut credite la mai multe unităţi bancare din municipiu. "Banii împrumutaţi pentru nevoi personale îi reveneau numitei Veronica C., care se obliga să plătească ratele lunare. Când nu a mai putut să le plătească, una din cele şapte persoane a reclamat la Poliţie deoarece a descoperit că la una din bănci mai avea un credit obţinut pe baza unei adeverinţe de salariu, angajat în calitate de asistent medical, ceea ce nu era real. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregului probatoriu şi dispunerea de măsuri legale în consecinţă pentru toate persoanele implicate", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Surse din cadrul spitalului ne-au confirmat că asistenta principală de la radiologie, Colesnic Veronica, a făcut credite importante apelând la ajutorul mai multor angajaţi ai unităţii. Sub pretextul că are o situaţie financiară critică, asistenta îşi convingea "victimele" să o gireze ori să se îndatoreze la bănci cu credite mari, promiţându-le în schimbul favorului, mici sume de bani. "A venit la mine şi mi-a spus «hai fată, că îţi dau 500.000 lei (n.r. - lei vechi), numai să mă girezi, că sunt într-o situaţie financiară dificilă, am nevoie urgent de bani»", ne-a spus una dintre păgubite. Cu această tactică, Veronica a reuşit să momească şi să păcălească mai multe persoane, mai ales din categoria celor plătite cu salarii mai mici. Una dintre acestea este şi păgubita Anişoara Belioglu, infirmieră la Oftalmologie. Femeia s-a lăsat convinsă de Colesnic Veronica să o gireze, iar acum este bună de plată. Deocamdată, infirmiera este în concediu medical, după o perioadă de spitalizare. Tot în concediu, dar de odihnă, este şi asistenta Colesnic Veronica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro