"Membrii Asociaţiei Suporterilor Români se vor alătura joi, 19 ianuarie, începând cu ora 18.00, de această dată în mod organizat, protestelor din Piaţa Universităţii (fântâna de la Arhitectură). Niciun exponent politic, sindical sau patronal nu a demonstrat până acum că are voinţa de a asculta cu adevărat cerinţele românilor de rând. Ignoranţa şi dispreţul cu care am fost trataţi de-a lungul timpului, ca cetăţeni români sau ca simpli suporteri, ne obligă să ne distanţăm, astfel, de orice fel de factor politic, şi să respingem ab initio orice asociere de acest fel. Din multitudinea de idei exprimate atât în Piaţa Universităţii, cât şi în cadru privat, anumite aspecte legate de doleanţele noastre se pot desprinde clar ca fiind comune. Asociaţia Suporterilor Români va susţine prin orice mijloace democratice de care dispune cauze de interes imediat şi general", se arată în comunicatul ASR.