Astăzi avem handbal de Divizia A în Polivalentă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi avem handbal de Divizia A în Polivalentă

• satelitul echipei HC Dunărea joacă, de la ora 17.00, cu AHCM Slobozia • atmosfera la club este deja relaxată după ce şi CLM a acordat contribuţia financiară • “Din sezonul următor, HC Dunărea va reintra în elita handbalului românesc”, susţine George Caranica, preşedintele HC Dunărea 

 

În această după-amiază, de la ora 17.00, HC Dunărea II Brăila va întâlni în Polivalentă liderul Seriei A a Diviziei A la handbal feminin, AHCM Slobozia. Un meci în care formaţia brăileană pregătită de profesorii Cristian Preda şi Eugen Jelesneac, la care vor evolua jucătoare tinere, de vârsta junioratului, dar care au făcut deja cunoştinţă cu Liga Florilor, va lupta pentru un rezultat pozitiv.

Atmosfera la clubul HC Dunărea este deja una relaxantă. Conducerea clubului, având susţinerea financiară din partea autorităţilor locale, a început deja să readucă gruparea sportivă brăileană pe un drum bun. Iar la satelit sunt multe handbaliste de perspectivă care deja bat la porţile performanţiei, ceea ce înseamnă că viitorul handbalului brăilean este asigurat.

Pasa neagră prin care a trecut HC Dunărea în momentul în care Curtea de Conturi a blocat finanţarea clubului de handbal de către autorităţile locale este pe cale să fie depăşită. Acum, şefii grupării handbalistice brăilene sunt preocupaţi să întărească lotul, lucru deja realizat, astfel ca din sezonul următor HC Dunărea să revină în elita campionatului Ligii Florilor.

“Problemele financiare au fost depăşite, acum ne concentrăm pe partea sportivă. Marţi, în cadrul şedinţei, consilierii CLM au aprobat contribuţia pentru HC Dunărea, fonduri pe care le vom folosi pentru a readuce Brăila în circuitul european. Avem o pepinieră de handbaliste brăilene pe care puţine cluburi din ţară o au, jucătoare de care trebuie să avem mare grijă. De asemenea, în cel mai scurt timp, vom anunţa şi transferurile importante deja parafate. Din sezonul următor, HC Dunărea va reintra în elita handbalului românesc”, ne-a declarat George Caranica, preşedintele HC Dunărea. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro