Astăzi, termen limită pentru impozitul pe veniturile din activităţi agricole | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi, termen limită pentru impozitul pe veniturile din activităţi agricole

• cele mai mari norme de venit, în funcţie de care se calculează obligaţia fiscală, sunt în cazul legumicultorilor şi horticultorilor

 

Contribuabilii ale căror surse de venit sunt activităţile agricole pentru care  determinarea bazei de calcul se face pe principiul normelor de venit, mai au doar astăzi la dispoziţie să achite prima rată a acestui tip de impozit. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a explicat că obligaţia plăţii revine persoanelor fizice care au obţinut individual sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică venituri din cultivarea produselor agricole, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea, precum şi din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Iată care sunt şi normele de venit pe baza cărora se calculează impozitul amintit: pentru cereale – 380 lei/ha, plante oleaginoase – 390 lei/ha, cartofi – 740 lei/ha, legume în câmp – 734 lei/ha, arbuşti fructiferi – 823 lei/ha, sau vie pe rod – 480 lei/ha. De departe însă cele mai mari norme de venit sunt pentru legumicultori şi horticultori: 1.590 lei/ha pentru legumele în spaţii protejate şi 3.305 lei/ha pentru flori şi plante ornamentale.

În sectorul zootehnic, norma de venit în cazul crescătorilor de vaci este de 305 lei/cap de animal, 326 lei/cap la bivoliţe, 35 lei pentru oi/capre şi 3 lei pentru păsări de curte.

Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final.

Organul fiscal precizează faptul că în cazul în care contribuabilii au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile (îngheţ, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă şi inundaţii, precum şi epizootii ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate productiei agricole vegetale/animalele), norma de venit se reduce proporţional cu pierderea suferită.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro