Astra Giurgiu, campioană în premieră! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astra Giurgiu, campioană în premieră!

Steaua - Pandurii, 1-1 - acesta a fost scorul care a desemnat noua campioană a României. Astra Giurgiu a câştigat în premieră titlul în Liga 1, într-un sezon pe care l-a dominat în marea majoritate a lui, potrivit Digisport.
Cu o etapă înaintea finalului campionatului, trupa lui Marius Şumudică avea deja un avantaj de cinci puncte în faţa Stelei şi, evident, nu mai poate pierde prima poziţie, una pe care a deţinut-o încă din etapa a şaptea din sezonul regulat.
Astfel, Astra a devenit a 23-a campioană a României şi a cincea echipă din afara Capitalei care câştigă titlul, după 1990, după Universitatea Craiova, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi.
Giurgiu este al 13-lea oraş care dă campioana în România, după Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Arad, Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Oradea, Braşov, Reşiţa, Urziceni şi Galaţi.

Premieră şi pentru Şumudică

Acesta este primul trofeu din cariera de antrenor a lui Marius Şumudică, cel care a câştigat ca jucător titlul (1999) şi două Cupe ale României (1998, 2002), toate trei în tricoul Rapidului.
Titlul este o premieră pentru majoritatea jucătorilor din lotul giurgiuvenilor: Daniel Niculae, Florin Lovin, Iulian Roşu şi Adrian Scarlatache sunt singurii fotbalişti care au mai câştigat campionatul în România.

Şumudică, în extaz

„Nu am trăit astfel de momente, e pentru prima oară în viaţă şi e ceva extraordinar. E meritul jucătorilor, un moment ce trebuie trăit şi sărbătorit. A fost un an greu, în care am format un grup puternic, o forţă a grupului nemaiîntâlnită. Campioana acestei ediţii nu poate fi pusă la îndoială. Am câştigat şi sezonul regulat, ni s-au înjumătăţit punctele şi nimeni nu poate ştirbi din meritele acestor băieţi", a declarat Marius Şumudică, după finalul meciului dintre Steaua şi Pandurii, remiza care a trimis titlul la Giurgiu şi din punct de vedere matematic.
„Nu vreau să comentez prestaţiile echipelor, dar Astra a jucat cel mai frumos fotbal. Nu e meritul meu, e al băieţilor, în primul rând. Într-un colţişor de pagină va fi scris şi numele meu, eu sunt o parte infimă, faţă de cei 25 de jucători pe care i-am antrenat. Bravo lor şi le mulţumesc din suflet!", a adăugat antrenorul Astrei, potrivit Digisport.

Becali, în agonie

Patronul „roş-albaştrilor", George Becali, a anunţat la finalul meciului care a trimis titlul de campioană la Giurgiu că se gândeşte serios să se retragă din fotbal.
„Iau în calcul retragerea mea din fotbal. Dacă ai nevoie de o victorie ca să ai o şansă şi la titlu şi să îţi asiguri şi locul 2 şi să joci aşa... Am tras la poartă în minutul 70, nu am jucat nimic în prima repriză. Părerea mea e că nu avem valoare. Dacă nu pasezi nimic, nu ai valoare.
În situaţia asta, o să mai încerc un singur lucru: voi lua un atacant să forţez intrarea în Champions League sau în Europa League. Sunt dezamăgit. Avem 4 mijlocaşi, o să îl aduc pe Messi la mijloc. Nu vreau să mai dau bani. Nu există valoare. Stanciu, decarul de Stanciu, care a dat pase doar la adversar. Nu avem valoare. Asta e concluzia mea. Nu mă mai simt legat de fotbal. Jocul din seara asta m-a dezlipit de fotbal. Am avut multe supărări, dar în seara asta m-am dezlipit de fotbal.
Nu există posibilitatea să nu continue Reghecampf. E prea mare necunoscută pentru mine fotbalul. Am ajuns să nu îl mai înţeleg după 14 ani. Azi am zis că nu ştiu ce e fotbalul. Eu nu mai înţeleg. E ceva extraterestru fotbalul", a declarat George Becali.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro