Atac informatic la Mediu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atac informatic la Mediu

Un nou atac informatic la Agenţia pentru Protecţia Mediului: la fel cum s-a întâmplat în urmă cu un an, angajaţii au constatat că unul dintre calculatoarele agenţiei a fost accesat în mod fraudulos. De data asta, este vorba despre documente aflate în computerul juristului APM. Lipsa acestora a fost constatată vineri, 10 iulie. Conducerea instituţiei a anunţat Poliţia, iar ieri o echipă de anchetatori s-a aflat la sediul APM, pentru a lua declaraţii de la angajaţii care au avut tangenţă cu calculatorul în cauză. "Juristul a constatat că, în lipsa sa, cineva a intrat în computer şi a şters documente în format electronic. Nu este vorba despre fişiere a căror dispariţie ar putea afecta activitatea agenţiei, însă este condamnabil actul în sine, de accesare a unui calculator de către altă persoană decât cea care lucrează pe el şi care avea acolo diverse deocumente legate de munca sa. Din acest motiv s-a anunţat Poliţia, iar acum este o anchetă în desfăşurare. Sperăm să se lămurească lucrurile şi să fie depistată persoana vinovată", ne-a declarat Liliana Maria Ioan, directorul coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila.

Reamintim că, în martie 2008, activitatea APM Brăila a fost bulversată preţ de câteva zile, de o accesare frauduloasă a calculatorului Contabilităţii agenţiei. Informaţiile confidenţiale au fost transmise în reţeaua internă de calculatoare a instituţiei, astfel încât să poată fi accesate de toţi angajaţii. Atunci, s-a bănuit că incidentul a fost provocat de un salariat nemulţumit de anumite nereguli din contabilitatea agenţiei. Conducerea a apelat la o firmă de IT pentru securizarea bazei de date, pe componenta buget-finanţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro