Atacat cu cuţitul de cumnata furioasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atacat cu cuţitul de cumnata furioasă

O familie domiciliată pe Str. Sabinelor din municipiu a ajuns spaima vecinilor, din cauza scandalurilor repetate. Ieri, cearta din casa respectivilor a fost pe punctul de a lua o turnură tragică, după ce Vasile U., 51 de ani, a fost înjunghiat în gât de cumnata sa. Ambulanţa chemată la faţa locului a constatat că rana nu este gravă şi i-a acordat îngrijirile necesare bărbatului. Inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, ne-a declarat că, dacă victima va depune plângere, agresoarei i se va întocmi dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro