Atena a onorat o plată către FMI | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atena a onorat o plată către FMI

"Grecia a plătit interesele datorate FMI", a declarat un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional (FMI) într-un comunicat. Este prima dată de la începutul lunii iunie când Grecia, în mari dificultăţi financiare, onorează o rambursare faţă de FMI la timp. După ce a cerut o amânare, ţara a intrat în cele din urmă la 30 iunie în incapacitate de plată faţă de Fond, unul dintre creditorii ei internaţionali din 2010 alături de europeni.
O nouă scadenţă nu a putut fi onorată de Atena la jumătatea lunii iulie, ridicând plata arieratelor ţării faţă de FMI la 2 miliarde de euro.Un împrumut de urgenţă al europenilor a fost cu toate acestea permis Atenei la 20 iulie pentru a-şi reglementa datoria faţă de FMI şi a putea pretinde din nou ajutorul financiar al instituţiei.
Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene (BCE) sunt la Atena de o săptămână pentru a stabili un plan de ajutor de peste 80 de miliarde de euro ce ar trebui finalizat înainte de 20 august.
Fondul a avertizat însă că nu va mai acorda alt împrumut Atenei atât timp cât nu acceptă un plan de reforme complet şi europenii nu consimt o relaxare a datoriei Greciei, care se ridică la aproximativ 320 miliarde de euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro