• festivitatea de premiere a avut loc la Casa Tineretului • în deschidere, Diana Jipa și Ștefan Doniga, deținătorii titlului Guiness World Records pentru „Cel mai rapid turneu de concerte pe toate continentele”, au susținut un recital extraordinar, răsplătit cu aplauze
Trofee și premii pentru câștigătorii celei de a XVI-a ediţii a Concursului Naţional de Pian „Virtuozii”, care, începând cu acest an, a devenit Concursul Național de Interpretare „Ioana Maria Lupașcu”.
Evenimentul a avut loc pe 4 aprilie și a fost organizat de Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Brăila. Pe lângă secțiunea pian, instrumentul care a consacrat-o pe Ioana Maria Lupașcu drept marea artistă supranumită „Ricca di Virtuosita”, s-a creat o nouă secțiune de interpretare muzicală, dedicată viorii. Din juriul pentru pian au făcut parte: conf. univ. dr. Cristina Andra Răducanu (președinte), lect. univ. dr. Mihaela Pavel și prof. Gabriela Irina Gogoncea. Cel pentru secțiunea vioară a fost compus din: prof. Iosif Cojocaru (președinte), prof. Alexandra Acatincăi și prof. Doina Elena Zaharia.
Potrivit organizatorilor, la concurs au participat 97 de concurenți (77 la secțiunea pian și 20 la secțiunea vioară) cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, provenind de la școli populare de arte, palate ale copiilor, școli de muzică din sistem privat și licee de arte din Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Constanța, Galați, Iași, Ploiești, dar și din Chișinău, Rep. Moldova.
Trofeul Secțiunii Pian a fost câștigat de Miruna Nicoleta Ilie, elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, prof. Galina Cojocari, fostă elevă a Școlii „Vespasian Lungu” (clasa prof. Laura Vioara Vermeșan). Trofeul Secțiunii Vioară a fost adjudecat de Teodor-Nectarie Buescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București, prof. Alexandra Acatincăi.
În total, au fost acordate două Trofee, 34 de premii I, 39 de premii II, 19 premii III, 3 mențiuni și 9 premii speciale. Magazinul Muzica Brăila, partener al evenimentului, a oferit, de asemenea, un set de patru volume „Istoria Muzicii Universale”, autor Ioana Ștefănescu, editura Grafoart; un metronom mecanic Thomann 330, o contrabărbie Artino, modelul SR-9 și un set de corzi de vioară Thomastik superflexibile. Premianții au mai primit și o selecție de partituri în copie, donate de familia Ioanei Maria Lupașcu.
„Festivitatea de premiere a avut loc la Casa Tineretului, iar în deschidere publicul s-a putut bucura de un recital extraordinar de vioară și pian susținut de Diana Jipa și Ștefan Doniga, deținătorii titlului Guiness World Records pentru „Cel mai rapid turneu de concerte pe toate continentele”, au mai precizat organizatorii.