Însă majoritatea romilor care vor fi evacuaţi riscă să rămână pe străzi, în condiţiile în care taberele legale promise de primărie nu au fost finalizate încă. "În toamnă vor începe lucrările la două sau trei. Va dura între trei şi şase luni să fie puse la punct", a anunţat primarul capitalei italiene, Gianni Alemanno.
Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a declarat că Parisul "pur şi simplu copiază Italia" trimiţând acasă în România sute de romi şi a anunţat, într-un interviu, că are de gând să ceară ca şi cetăţenii UE care nu respectă condiţiile de şedere să poată fi expulzaţi ca orice alţi imigranţi ilegali.
Ministrul italian, membru al partidului Liga Nordului, a afirmat, într-un interviu publicat de Corriere della Sera că ar vrea ca şi cetăţenii europeni care nu îndeplinesc criteriile minime în materie de venituri şi adăpost, sărăcind astfel finanţele statului-gazdă, să poată fi expulzaţi ca orice alţi imigranţi ilegali. "Mulţi romi sunt cetăţeni europeni, dar nu îndeplinesc niciuna dintre aceste condiţii" minime, s-a plâns ministrul. Prin urmare, el a menţionat că ar vrea ca şi aceşti cetăţeni să poată fi trimişi acasă, fără niciun ajutor de repatriere şi fără să mai fie întrebaţi dacă vor. Maroni a precizat însă că se referă doar la acei cetăţeni care nu se încadrează în prevederile directivelor europene.
Ministrul italian spune că a ridicat şi în trecut această problemă, dar comisarul pentru justiţie de atunci, francezul Jacques Barrot, s-a împotrivit şi a spus că fiecare cetăţean european trebuie să fie "invitat" să părăsească teritoriul unui alt stat membru UE.
Potrivit prevederilor europene, un cetăţean UE poate sta pe teritoriul altui stat UE timp de trei luni fără nicio condiţie, dar pentru a-i fi permisă şederea dincolo de această perioadă, trebuie să arate că are un venit din care se poate întreţine. De asemenea, un cetăţean european poate fi îndepărtat de pe teritoriul altui stat UE, dacă este considerat o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.
şi primarul Romei, Gianni Alemanno, a avertizat recent că romii care se află în capitala Italiei riscă să fie expulzaţi, dacă nu fac dovada surselor de venit şi domiciliilor stabile. Alemanno a declarat, de asemenea, că numeroşi romi care au părăsit Franţa în contextul expulzărilor au ajuns la Roma, avertizând că vor fi demolate peste 200 de minitabere de nomazi.
Primarul Romei a făcut însă referire la necesitatea unei strategii europene pentru gestionarea problemei romilor, criticând expulzarea în masă a romilor din Franţa. "Mă opun expulzării masive a romilor şi nomazilor, cum s-a întâmplat în Franţa, unde s-a făcut mult zgomot pentru nimic. Noi considerăm că trebuie expulzaţi cei care comit infracţiuni", a declarat Gianni Alemanno.