Pentru al treilea an consecutiv, olimpicii brăileni sunt premiaţi de autorităţile locale, iar recompensele sunt consistente. Elevii şi profesorii vor primi peste 200.000 de lei din partea Primăriei şi Consiliului Judeţean. Cele mai mari sume le-au primit olimpicii internaţionali, câte 9.600 lei, adică 12 unităţi în valoare de 800 lei. Ceilalţi au primit şi ei recompense în funcţie de premiile obţinute la concursuri: Premiul I sau Medalie de aur la faza naţională a olimpiadei - 6 unităţi, Premiul II - 4 unităţi, premiul III - 2 unităţi. Ca şi în anii trecuţi, vor fi premiaţi şi profesorii îndrumători ai elevilor, adică aproape 40 de cadre didactice, cu jumătate din suma cu care a fost premiat elevul îndrumat.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 18 decembrie, ora 15.30, la Casa Tineretului.
Click aici pentru tabelul cu olimpicii internaţional şi aici pentru cei premiaţi la nivel naţional.