Autorităţile se implică în problema lichidării Facultăţii de Inginerie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorităţile se implică în problema lichidării Facultăţii de Inginerie

Această hotărâre aparţine Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", care a avut în vedere concurenţa internă pe care Facultatea de Inginerie Brăila o face celorlalte facultăţi de la Galaţi, având aceleaşi domenii de şcolarizare. Astfel, primarul Simionescu a declarat recent că atât el, cât şi preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu vor discuta cu cei de la Galaţi pentru menţinerea posturilor celor de la Brăila, pentru acest an universitar: "De asemenea, am cerut sprijinul tuturor celor care ni-l pot oferi, pentru demararea proiectului cu universitatea la Brăila. Primul pas este să discutăm cu cei de la Galaţi pentru menţinerea slujbelor şi poate chiar reuşim să creştem numărul de locuri alocate Brăilei. Pasul doi este înfiinţarea unei universităţi la Brăila. Pentru 2010 se doreşte să avem învăţământ universitar de stat la Brăila. Pe ce specialităţi şi cum este o altă discuţie şi vor fi demersuri lungi, anevoioase, cu birocraţie mare, documente multe şi vom avea de lucru în acest domeniu". Edilul-şef a mai precizat că în ce priveşte cadrele didactice pentru viitoarea universitate, acestea există pe formatul actual al Facultăţii de Inginerie şi că discuţia ar trebui purtată pentru alte specialităţi. "Deocamdată rămân pe specializarea agronomie cele 20 de locuri la Brăila şi ne gândim şi la locuri cu plată pe care să le susţinem într-un fel sau altul pentru studenţii din primul an. Şi vă pot spune că este deschidere din partea ministerului la propunerea noastră", a mai adăugat Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro