Autorul atentatului de la Burgas vorbea rusă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorul atentatului de la Burgas vorbea rusă

Conform anchetatorilor, bărbatul care s-a aruncat în aer la Burgas pe 18 iulie, omorând cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar, locuise la Varna cel puţin din 16 iulie. "Probe biologice în acest sens au fost descoperite într-un hotel din Varna", precizează un anchetator citat de postul bTV. Conform ziarului Trud, poliţia caută o femeie care locuise împreună cu autorul atentatului la Hotelul Perfekt din Varna. Această femeie ar putea avea legătură cu un complice al teroristului-kamikaze.
Un şofer de taxi care l-a transportat pe autorul atacului sinucigaş a declarat că acesta vorbea limba rusă. Cursa a fost efectuată între localităţile Ravda şi Pomorie, situate la nord de Burgas. Până acum, autorităţile bulgare au anunţat doar că autorul atentatului avea 36 de ani, deţinea un permis de conducere american fals şi nu avea naţionalitate bulgară.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro