Avertisment american la București în privința Rusiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avertisment american la București în privința Rusiei

Moscova foloseşte presiuni politice pentru a-şi impune agenda în Europa. Iar România, ca parte a continentului, nu scapă de această propagandă. Este ceea ce spune un asistent al secretarului-adjunct de la Departamentul de Stat american, aflat în vizită la Bucureşti.

 

Vedem că Rusia e foarte activă în Europa, în încercarea de a-şi impune agenda prin orice mijloace, inclusiv prin dezinformare, prin propagandă, prin intimidarea jurnaliştilor, în unele cazuri. Foloseşte presiunile economice şi presiunile politice. În unele ţări, am văzut eforturi de finanţare a unor partide politice, unele destul de cunoscute. Folosesc diverse metode şi se aplică oricărei ţări din Europa unde găsesc o oportunitate. Deci, cred că asta include şi România”, a declarat Kathleen Kavalec, asistent al secretarului-adjunct pentru Rusia în Departamentul de Stat al SUA .

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro