Azi se decide când şi cum vor creşte taxele pe locuinţe şi maşini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Azi se decide când şi cum vor creşte taxele pe locuinţe şi maşini

Premierul Victor Ponta a anunţat că va merge azi la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu, surse din Administraţia Prezidenţială spunând că discuţia va avea ca temă principală reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Şeful Guvernului a precizat, pentru Mediafax, că va fi prezent la Palatul Cotroceni la ora 16.00.
Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi de Camera Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că vrea să promulge reducerea CAS şi că va avea şi o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat că, dacă soluţiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat să retrimită legea în Parlament. El a arătat că a primit la promulgare legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări.

Ponta, arogant ca de obicei

Miercuri seara, premierul afirma că Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta preşedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuţiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament.
„Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus şi cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituţionale şi pentru instituţii, însă în această situaţie concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea şi în unanimitate", a spus Ponta.
El a arătat că, în această situaţie, preşedintele fie nu poate decât promulga proiectul de lege sau să retrimită documentul în Parlament, unde va fi votat din nou în septembrie pentru a fi aplicat din octombrie.
„Dacă îi este drag de mine şi vrea să mă vadă pe la Cotroceni, mie nu mi-e drag de dânsul, dar mă duc, însă Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni şi despre reducerea CAS nu avem ce discuta pentru că e o lege votată de Parlament. Dacă vrea, să discute cu Parlamentul, dar nu cred că vrea să convoace tot Parlamentul la Cotroceni", a adăugat premierul.
Anterior, premierul Ponta a afirmat că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar „cu teroriştii „dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari.

Creşterea taxelor, confirmată

Vineri seara, agenţia Mediafax demonstra că Guvernul chiar planificase deja majorarea substanţială a mai multor taxe şi impozite. Astfel, potrivit unui proiect al noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă.
Mediafax a mai anunţat că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Descoperit, Ponta a dat un pas înapoi

Ministerul Finanţelor a retras, sâmbătă, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.
„În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice. Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale", a transmis ministerul, sâmbătă.
Finanţele mai arată că, în prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, dar modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlament.
Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul viitor, de către Parlament, mai arată ministerul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro