Azi sunt programate să înceapă plombările pe Calea Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Azi sunt programate să înceapă plombările pe Calea Galaţi

Primăria Brăila anunţă că, începând de astăzi, 11 martie, va începe reparaţiile prin plombări asfaltice ale carosabilului de pe Calea Galaţi, tronsonul cuprins între bulevardul Independenţei şi bulevardul Dorobanţilor. "Având în vedere numărul mare de gropi care trebuie astupate, le solicităm şoferilor să încerce să găsească rute alternative, astfel încât operaţiunile de frezaj şi turnare a asfaltului să se poate derula cursiv, pentru ca lucrările să poată fi finalizate cât mai repede", este apelul făcut de Vasile Trandafir, administratorul străzilor din municipiul Brăila, din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei.
Săptămâna trecută, reprezentanţii municipalităţii spuneau că, după ce se va face o evidenţă cât mai exactă a gropilor apărute pe străzile Brăilei, vor începe reparaţiile prin plombări. Încă de atunci se preciza că prima care va intra în lucru va fi Calea Galaţi, o arteră importantă al cărei carosabil este foarte degradat. Vor urma alte străzi din categoria celor mai intens circulate, urmând ca, spre sfârşitul lunii, să intre în reparaţie şi străzile mai periferice. La această categorie a fost încadrată şi strada cea mai "distrusă" din municipiu, care se află în cartierul Chercea, în prelungirea străzii Maramureştului, din zona fostului ILF, unde funcţionează în prezent mai multe fabrici de confecţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro