La liberali e şi mai naşpa. Pentru că oamenii lui Cibu au trecut de etapa cu afişele lipite pe semafoare sau pe garduri dărăpănate şi au apelat la metode mai sofisticate. Cum ar fi, de exemplu, să dea găleţi alegătorilor, în speranţa că aceştia îl vor vota cu ambele mâini pe Crin Antonescu, altfel un rocker de treabă. Da, bre, dar să faci cadou o găleată goală unui om amărât de la ţară sună a luare peste picior, a miştocăreală ieftină a la Ludovic Orban.
Talibanii pedelişti, care dorm cu icoana lui Traian Băsescu deasupra capului, i-au lipit bustul stăpânului pe ceasul din centru. Pe toate cele patru feţe ale ceasului din centru, ca să dai peste Băsescu din orice poziţie ai vrea să vezi cât e ora. Bine că pedeliştii, la cât de isteţi sunt, nu l-au lipit pe Traian Băsescu pe asfalt, ca să-l poată călca toată lumea în picioare, în semn de recunoştinţă pentru pripăşirea ţării din ultimii 5 ani!
