Bărbatul fără cap. Misterul continuă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bărbatul fără cap. Misterul continuă

Trupul neînsufleţit al bărbatului scos la suprafaţă, zilele trecute, de apele Dunării, a fost examinat de medicii legişti pentru a se stabili condiţiile în care acesta şi-a găsit sfârşitul. Chiar dacă decedatul era decapitat şi nu avea nici mâini, în urma necropsiei s-a exclus varianta unei morţi violente. Cel mai probabil, bărbatul s-ar fi înecat, în toamna anului trecut, iar până când cadavrul a ieşit la suprafaţă s-ar fi descompus.
Asupra celui în cauză s-a găsit un telefon mobil dar şi acte de identitate, însă poliţiştii de la Biroul Poliţie Transporturi Brăila trebuie să afle dacă acestea îi aparţin chiar decedatului. Se presupune că ar fi vorba despre un brăilean de 47 de ani, Marian T., care ar fi locuit în cartier Hipodrom.
Medicii legişti nu au putut stabili cu exactitate cauza morţii, întrucât
părţi importante ale corpului sunt lipsă. Oricum, varianta unei morţi violente pare a fi exclusă, nefiind identificate leziuni la nivelul picioarelor şi abdomenului. "Deşi sunt nişte date de identitate, ele trebuie verificate foarte bine. Cadavrul, după felul în care arată, poate fi din luna noiembrie, când o persoană a dispărut în apele Dunării, în zona Vărsătura. Trupul găsit nu are extremitatea
cefalică - cap, gât, torace - şi nici membre toracice. A rămas
abdomenul, bazinul şi membrele inferioare. Sunt modificări ale statului în apă, specifice. Pe picioare şi abdomen nu am constatat leziuni traumatice de violenţă, motiv pentru care am apreciat că nu se poate stabili cu exactitate cauza morţii. Am reţinut probe pentru un eventual test ADN. Există rude ale acelei persoane dispărute în toamna anului trecut", ne-a declarat dr. Gina Ilie, şeful Serviciului de Medicină Legală Brăila.
După cum v-am informat vineri, în ediţia online, cadavrul unui bărbat a fost scos la suprafaţă miercuri, de apele fluviului, în zona Portului Militar. Apelul s-a dat prin numărul de urgenţă 112 de către un reprezentant al Unităţii Militare, care avea nave pe Dunăre şi a văzut cadavrul plutind. Poliţiştii de la Transporturi Brăila au dat startul investigaţiilor pentru a stabili cine este decedatul. Oricum, trupul neînsufleţit nu avea cap şi nici mâini, au precizat poliţiştii. Deocamdată nu există informaţii oficiale cu privire la identitatea exactă a celui decedat.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro