Întrebat despre impresia de scindare a frontului conservator din România şi despre apariţia de noi forţe politice, Băsescu a răspuns că nu numai că nu este îngrijorat de aceste evoluţii, ci, "ca politician cu experienţă", este chiar fericit.
"Pentru prima oară, există şi în România o susţinere de aproximativ 50% pentru o politică responsabilă, care vrea să promoveze eficienţa, nu o dependenţă inertă de statul social. Partidul de guvernământ, PDL, nu poate atinge singur pragul de 50%. De aici vine şi nevoia de noi forţe politice. PDL are numai 30%, dacă nu devine şi mai slab din cauza scandalurilor de corupţie", a spus preşedintele într-un interviu publicat pe site-ul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Şeful statului s-a declarat "foarte bucuros" că a fost adoptat (de către PDL) noul cod etic propus de Monica Macovei şi a arătat că "cine se află sub suspiciunea de corupţie trebuie să iasă din partid".
Preşedintele Traian Băsescu, care s-a aflat în vizită în Germania - ţară ce a criticat adesea România şi chiar s-a opus, în martie, aderării la Schengen, invocând corupţia - a subliniat că alegătorii români sunt foarte sensibili la problema corupţiei şi a arătat că "încet, încet, a ajuns şi la clasa politică informaţia potrivit căreia demnitarii nu sunt imuni la urmărirea penală. Au existat procese, deci există progrese", a subliniat preşedintele. Cu toate acestea, a adăugat preşedintele, "există o lipsă de cultură politică şi asta slăbeşte partidele", a remarcat şeful statului. El este de părere că "parlamentarii trebuie să fie şi ei traşi la răspundere, astfel încât cheltuielile publice să fie reduse şi eficienţa să crească - până la urmă, şi ei sunt parte a statului, şi nu spectatorii VIP din tribună", a comentat Traian Băsescu.