Bătălie aprigă pentru licee | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Doar cu medie peste 8 se va intra la un liceu teoretic din Brăila

Bătălie aprigă pentru licee

• astăzi se dă startul înscrierilor la liceu şi se anunţă o adevărată “bătălie” a mediilor, în care orice sutime poate face deparatajarea • se va intra cu medii mult mai mari ca anul trecut la toate specializările, iar asta pentru că jumătate dintre absolvenţii care au participat la Evaluarea Naţională are media între 8 şi 10 • elevii care speră la un liceu teoretic şi vor să stea fără emoţii ar trebui să aibă cel puţin media 8 • anul acesta, cei care au medii de admitere sub 6 cu greu pot spera la un loc la liceu

 

Se preconizează o adevărată luptă pentru un loc la un liceu de top! De fapt, se anunţă o luptă şi pentru un loc la orice liceu teoretic din Brăila. Ieri, Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia judeţeană a mediilor de admitere la clasa a IX-a, iar absolvenţii de clasa a VIII-a au văzut pe ce loc sunt în clasament. Cum astăzi se dă startul înscrierilor, calculele au şi început, fiecare elev având în plan un anumit liceu sau o specializare clară. La fel ca anii trecuţi, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” vă oferă o analiză în care estimăm mediile de admitere cu care se va intra anul acesta la liceu. Precizăm că analiza a fost făcută comparând ierahia de anul trecut, existentă în arhiva ziarului nostru, cu cea de anul acesta, disponibilă pe site-ul www.admitere.edu.ro.

Astfel, în urma comparaţiilor, am observat că anul acesta situaţia se schimbă complet faţă de anul trecut. Mai exact, acum se va intra la liceu cu medii mult mai mari. Şi când spunem medii mult mai mari ne referim la faptul că diferenţele între mediile de admitere de anul acesta vor creşte chiar şi cu un punct. Iar la liceu, fie el teoretic sau tehnologic, nu se va putea intra dacă nu ai măcar media de admitere 6, anul acesta numărul copiilor care au participat la Evaluarea Naţională fiind mai mare decât cel al numărului de locuri în învăţământul liceal.

De asemenea, două licee tehnologice au rămas fără locuri la liceu, fapt ce iar ne indică o creştere a mediilor cu care se va intra la clasa a IX-a.

Trebuie spus că cea mai mare medie de admitere este 10, iar cea mai mică   2.39.

 

Jumătate dintre mediile de admitere sunt peste 8

 

Comparând ierarhia judeţeană din 2019 cu cea din 2020 vom vedea că mediile de admitere au crescut semnificativ în intervalul 8-10. Mai exact, dacă în 2019 erau 115 elevi cu medii peste 9,50, anul acesta sunt 191 elevi cu astfel de medii. În ceea ce priveşte mediile de şi peste 9, numărul acestora a crescut cu circa 37%, de la 295 anul trecut, la 470 anul acesta. Asta înseamnă că la specializările căutate se va intra cu medii şi mai mari anul acesta, estimarea noastră fiind chiar şi de 0,40 puncte. De asemenea, sunt şi mai multe medii în intervalul 9 şi 9,50: 279 anul acesta, respectiv 180 anul trecut.  Trebuie spus totuşi că anul acesta sunt mai puţine medii de 10, doar 3, anul trecut fiind 7 medii de 10. Toţi cei trei “absolvenţi de 10” provin de la Şcoala Gimnazială “Fănuş Neagu”: Cristian Marius Done, Eduard Iulian Ivan şi Teodora Sara Stoienescu.

Tot în creştere sunt şi mediile de admitere între 8 şi 9. Dacă anul trecut au fost 743 astfel de medii, anul acesta numărul lor este de 1.097. Astfel, putem presupune că mediile de admitere vor fi mai mari la specializările unde ultimul intrat a avut între 8 şi 9.

Continuăm cu intervalul de medii cuprinse între 7 şi 8 unde găsim cam aceeaşi situaţie ca anul trecut: 446 medii în 2019, 444 anul acesta. Cum era firesc, a scăzut numărul mediilor cuprinse între 6 şi 7. Dacă anul trecut erau 369 de adolescenţi cu astfel de medii, anul acesta sunt doar 273.

În final, mediile scad şi pentru intervalul 5 şi 6: 200 anul acesta, 246 anul trecut.

Trebuie precizat că numărul mediilor de admitere sub 5 este mai mare faţă de cel de anul trecut: 205 în 2020, 109 în 2019. Însă, trebuie să ţinem cont că anul acesta au fost mai mulţi elevi care au susţinut Evaluarea Naţională - 2.219, faţă de 1.914 anul trecut. De precizat că anul trecut la poziţia 1.914 media era 3.05, anul acesta cel pe locul 1.914 are media 5.52.

 

Minim media 8 pentru a intra la un liceu teoretic

 

Absolvenţii de liceu care nu vor să stea cu emoţii la afişarea rezultatelor în urma repartizării computerizate trebuie să ştie că pentru a ocupa un loc la un liceu teoretic din Brăila, oricare ar fi el, trebuie să aibă cel puţin media 8. Anul acesta sunt mai multe locuri în învăţământul liceal, mai exact 1.792 locuri, împărţite astfel: 1.064 locuri la liceele teoretice (896 locuri în municipiu şi 168 locuri în judeţ), 252 de locuri la liceele vocaţionale şi 476 locuri la liceele tehnologice (364 în municipiu şi 112 în judeţ). Dacă presupunem că primii 1.064 de elevi vor alege toţi un liceu din Brăila, uitându-ne în ierarhie, vom constata că la poziţia 1.064 figurează media 8.05. Anul trecut, la aceeaşi poziţie media era de 7.3.

Aşadar, la liceele de prestigiu absolvenţii ar trebui să aibă o medie de admitere mai mare ca cea pe care a avut-o anul trecut ultimul intrat pentru a “prinde” un loc. La liceele “Murgoci”, “Bălcescu” şi “Iorga”, cele mai vânate de către absolvenţi, estimăm că la unele specializări mediile de admitere vor creşte şi cu  0,40 puncte sau chiar mai mult. La cele trei unităţi de învăţământ sunt 476 de locuri disponibile, ceea ce înseamnă că elevii care au o medie de peste 8.98 vor intra la unul din cele trei licee, dacă nu ţin cont de o specializare anume. Anul trecut, la poziţia 476, ultima medie era 8.59. Desigur, calculul este unul orientativ şi poate suferi modificări în funcţie de opţiunile elevilor.

În ceea ce priveşte clasa de de matematică-informatică-bilingv engleză de la “Murgoci”, clasa care este an de an pe primul loc în topul specializărilor, şi aici putem preconiza că se va intra cu medii ceva mai mari ca în 2019. La această clasă sunt 28 de locuri. Astfel, dacă primii 28 de elevi ar alege această specializare, ultima medie va fi 9.88. Din nou, totul depinde de opţiunile elevilor, anul trecut, la această clasă, ultimul intrat având 9,75. 

 

Elevii cu medii sub 6, şanse slabe pentru un loc la liceu

 

Aşa cum afirmam şi anterior, în urma analizei ierarhiilor mediilor judeţene ale mediilor de admitere de anul acesta şi de anul trecut, am putut trage concluzia că, pentru a intra la liceu, fie el teoretic, vocaţional sau tehnologic, îţi trebuie cel puţin media 6. Cum anul acesta sunt 1.792 de locuri la clasa a IX-a, dacă presupunem că primii 1.792 de absolvenţi din ierarhie vor alege să urmeze un liceu din Brăila, asta înseamnă că media pentru a intra la liceu trebuie să fie minim 6.10. Cine are sub 6.10 va trebuie să se reorienteze către învăţământul profesional, unde a crescut numărul de locuri. Ca o comparaţie, anul trecut la poziţia 1.792 media era 5.08.

În concluzie, va fi o “luptă” aprigă pentru un loc la un liceu. Diferenţele între mediile de anul acesta şi anul trecut vor fi mai mari chiar şi cu 1 punct.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro