Bătrână tâlhărită în locuinţa de pe Plevna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrână tâlhărită în locuinţa de pe Plevna

O bătrână de 89 de ani, cu domiciliul pe strada Plevna, a fost "vizitată" de tâlhari, sâmbătă noaptea. S-a trezit cu un tânăr în casă, care a forţat-o să îi dea bani. Poliţiştii au stabilit că a fost vorba despre doi tâlhari, dintre care unul minor, acesta fiind chiar nepotul victimei. Cei doi au ajuns la arest.
Sâmbătă, la ora 21.55, Maria S. (89 de ani), din Brăila, a reclamat la poliţie faptul că în timp ce era singură în locuinţă, o persoană necunoscută a intrat în camera ei. După ce a bruscat-o, agresorul a determinat-o să îi dea 60 lei, bani pe care bătrâna îi avea în imobil. Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au identificat, a doua zi, pe Valentin P. (19 ani) şi S.I. (17 ani), ambii domiciliaţi în municipiu, suspectaţi de comiterea faptei. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, adolescentul de 17 ani este nepotul bătrânei. "Împotriva acestora a fost dispusă continuarea urmăririi penale şi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Pe 16 noiembrie, tinerii au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Judecătoria Brăila a admis propunerea procurorilor şi a emis mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile, pe numele celor doi tineri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro