Bătrână tâlhărită de doi indivizi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrână tâlhărită de doi indivizi

Echipa de cercetare, constituită din lucrători de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul Poliţiei Rurale, s-a deplasat la faţa locului şi a stabilit că suspecţii au pătruns în imobil, profitând de faptul ca uşa de acces era neasigurată. Aceştia au imobilizat victima, legând-o cu un cablu electric de mâini şi de picioare, după care au lovit-o şi constrâns-o să le dea suma de bani. În jurul orei 5.00, bătrâna a reuşit să se dezlege şi a sesizat poliţiştii. În urma verificărilor, s-a stabilit că suspecţii tâlhăriei sunt Florin B., de 29 de ani, localnic, şi Iulian B., de 21 de ani, din Brăila, liberat recent din penitenciar. Ambii au fost retinuţi pe ordonanţă, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro