"Nu ştiu dacă aţi notat, dar duminică seară, în timp ce lucrurile se aprinseseră la propriu - erau pur şi simplu din nou, ca la mineriade, violenţe, focuri, cocktail-uri Molotov etc. -, un important lider politic, domnul Crin Antonescu, îşi invita adepţii USL, pentru care am tot respectul, să se alăture paşnic acestui protest violent. Mai degrabă acolo am văzut contradicţia şi cred că trebuie să fim foarte limpezi atunci când condamnăm violenţa şi recomandăm dialogul cu cetăţenii normali, care au dreptul să îşi exprime şi aşteptările, şi aspiraţiile. (...) Mă întreb sub ce formă poţi să participi în mod paşnic la un protest violent?", a adăugat el.
Pe de altă parte, Baconschi a spus că din perspectiva ministrului de Externe este foarte îngrijorat de efectele acestor violenţe. "Din perspectiva ministrului de Externe sunt extrem de îngrijorat, pentru că România a punctat, a ieşit în evidenţă ca un elev relativ bun într-o clasă europeană în care au ajuns să curgă corigenţele şi, mai ales, exmatriculările. Or, de ce să nu profităm de aceste acumulări pozitive, de macrostabilitate şi de faptul că, în comparaţie cu alte ţări, mai cu seamă din regiunea noastră, avem o notă bună la politicile economice?", a conchis el.