La distractie, se stie, se baga toata lumea. Asa ca, daca vrei sa atragi voturi de partea ta, nu e rau deloc sa le promiti tinerilor ca le faci discoteci, plaje, bazine, etc. Bine ca Balcan nu a promis si ca, în cazul în care el va ajunge primar, bautura va fi gratis, în Braila, caci cred ca Simionescu avea, într-adevar, o mare problema la alegerile din 10 iunie. Asa, daca Balcan s-a limitat doar la a promite piscine si plaje, nu cred ca se vor întoarce sondajele cu susu-n jos.
Bun, sa zicem ca Balcan va face plaje, discoteci si bazine. Dar ca sa te distrezi îti trebuie bani. Caci degeaba ajungi, de pilda, la Ibiza, daca nu ai un chior în buzunar. Or daca în Braila sunt locuri de munca doar la covrigarie, la framântat aluatul, cu ce naiba sa îsi permita tinerii de buna credinta sa mearga sa umple discotecile lui Balcan? Sa posteasca 10 insi o sticla de bere sau cum?
Pâna când nu se va ridica nivelul de trai, în orasul asta îsi vor permite sa mearga în discotecile si pe plajele lui Balcan doar baietii care au fete la produs prin Spania sau Italia, care conduc BMW-uri de 60.000 de euro, la nici 30 de ani, si care, culmea, habar nu au ce e aia carte de munca, pentru simplul fapt ca nu au muncit o zi în viata lor.
