Mattel spune că Barbie va avea noi modele de păr, faţă şi corp, care vor promova o imagine de sine mai sănătoasă şi realistă, ca fetele să poată găsi o păpuşă care le spune ceva.
Evoluţia păpuşii va include şi noi stiluri de carieră pentru Barbie, care vor include şi Preşedinte, Vice-Preşedinte, Fashionistă, Spion sau Dezvoltator de jocuri, şi va putea avea şi laptop, căşti, ochelari sau alte accesorii.
Cu talia ei mică, picioare subţiri şi constituţie fragilă, păpuşa Barbie este acuzată de mai mult de cinci decenii că promovează imaginea unui trup nesănătos, dar acum, cu cea mai radicală transformare suferită din 1959, a scăpat de aceste tipare şi cu noile sale forme va reflecta o imagine mai amplă a frumuseţii.
„Barbie este o ilustrate a lumii pe care tinerele fete o văd în jurul lor", a explicat Richard Dickson, PDG al companiei Mattel, într-un comunicat. „Capacitatea ei de a evolua în timp, rămânând totodată fidelă spiritului său, contribuie amplu la imaginea sa de păpuşă aflată pe primul loc în lume", a spus el.
Noutăţile anunţate trebuie să permită păpuşii Barbie să reziste scăderii vânzărilor, care s-au micşorat cu 16% în ultimii trei ani, deşi în martie 2015, Mattel a lansat versiunea interactivă „Hello Barbie", o păpuşă care vorbeşte şi poate lega chiar conversaţii.
Mattel a avut mai multe tentative de a diversifica universul Barbie, fără să facă însă mari schimbări.
În 1980, fabricantul a comercializat pentru prima dată Black Barbie, o păpuşă neagră cu coafură afro.