Bashar al-Assad afirmă că în Siria va fi pace când Occidentul va înceta să mai susţină teroriştii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bashar al-Assad afirmă că în Siria va fi pace când Occidentul va înceta să mai susţină teroriştii

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a afirmat că pacea va reveni în ţara sa când Occidentul şi Arabia Saudită vor înceta să mai "susţină teroriştii" şi a salutat intervenţia armată a Rusiei, în cadrul unui interviu difuzat marţi de televiziunea publică cehă, relatează AFP în pagina online.

Pentru a aduce pacea, trebuie ca "Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, Arabia Saudită, Qatarul şi alte câteva ţări să înceteze să mai susţină teroriştii. A doua zi, situaţia va fi deja mai bună şi în câteva luni vom avea pace completă în Siria", a afirmat Assad.

Mai multe state occidentale consideră că preşedintele sirian este responsabil pentru declanşarea războiului civil care s-a soldat cu cel puţin 250.000 de morţi în patru ani şi a determinat milioane de oameni să fugă din ţară. Aceste state vor ca Assad să plece de la putere, dar nevoia de a combate gruparea Stat Islamic, după atentatele de la 13 noiembrie din Paris, şi de a asocia Rusia, care susţine regimul de la Damasc, au împins această cerinţă pe planul doi pentru moment.

În interviul acordat televiziunii publice cehe la 30 noiembrie, la Damasc, Assad se declară sceptic cu privire la posibilitatea de a crea o mare coaliţie împotriva terorismului.

"De ce nu au aflat nimic despre Charlie-Hebdo? (...) Nu puteţi combate terorismul în timp ce îi susţineţi direct pe terorişti cu arme şi aveţi o alianţă cu cel mai mare susţinător al terorismului din lume, care este monarhia saudită", a subliniat el.

Franţa nu face "nimic serios, în timp ce ruşii sunt foarte serioşi în lupta împotriva terorismului şi există o cooperare între ei şi armata siriană", a adăugat Assad.

Rugat să comenteze distrugerea unui avion rus de către aviaţia turcă, Assad a apreciat că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, "şi-a pierdut calmul pentru că intervenţia rusă a schimbat raportul de forţe din teren".

"Eşecul lui Erdogan în Siria, eşecul grupării sale teroriste marchează sfârşitul său politic", a adăugat el.

Întrebat despre posibilitatea ca terorişti să intre în Europa ascunşi printre refugiaţii sirieni, Assad a spus că infiltrarea lor "are loc, desigur", dar că este dificil de estimat numărul lor. "Dar aceasta este realitatea. Şi cred că se pot găsi în fotografii şi înregistrări video de pe Internet dovezi că unii, care au ucis şi uneori au decapitat oameni aici, au plecat în Europa în calitate de cetăţeni paşnici", a conchis Assad.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro