Bebeluş de 5 luni, rănit într-un accident | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bebeluş de 5 luni, rănit într-un accident

Un şofer gălăţean, care s-a urcat băut la volan, a pus în pericol viaţa unui bebeluş de numai 5 luni şi a altor două persoane. Tânărul aflat la volanul unui "Mercedes", cu care circula pe DN 22B (digul Brăila - Galaţi), în afara municipiului Brăila, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal altă maşină. Trei persoane, printre care şi bebeluşul, au fost rănite şi au ajuns la spital.
Duminică dimineaţa, la ora 8.00, Ionuţ M. (23 de ani), din comuna gălăţeană Costache Negri, se deplasa cu autoturismul pe DN 22B, în afara municipiului Brăila. Potrivit poliţiştilor, pe fondul consumului excesiv de alcool, şoferul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism "Chevrolet". Cea de-a doua maşină era condusă regulamentar de gălăţeanca Petrica N. (33 de ani). În urma impactului, şoferiţa a suferit leziuni corporale uşoare, pentru care a fost transportată la Spitalul Judeţean Galaţi. De asemenea, un pasager de 33 de ani, din Galaţi, şi un bebeluş de 5 luni, care se aflau în maşina lovită, au suferit leziuni şi au primit îngrijiri medicale tot la Spitalul Judeţean Galaţi. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că şoferul care conducea Mercedesul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,58 mg/l. "Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro