Berlusconi este anchetat oficial pentru că a apelat la o prostituată minoră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Berlusconi este anchetat oficial pentru că a apelat la o prostituată minoră

Premierul a fost convocat la Parchetul din Milano. Autorităţile au percheziţionat locuinţa şi biroul unui consilier regional, Nicole Minetti, anchetat alături de Berlusconi pentru aceste acuzaţii.

Forţele de ordine au refuzat să comenteze informaţiile.

Curtea Constituţională italiană a invalidat parţial, ieri, legea care îi garanta imunitate judiciară premierului Silvio Berlusconi, autorizându-i pe judecători să decidă de la caz la caz dacă preşedintele Consiliului italian trebuie să compară obligatoriu în faţa instanţei. Cei 15 membri ai Curţii au eliminat din lege clauza care îi garanta automat imunitatea lui Berlusconi şi, astfel, judecătorii obţin puterea de a decide dacă Berlusconi ar trebui sau nu să facă faţă procedurilor legale deschise împotriva lui.

Opt dintre cei 15 judecători ai Curţii au fost în favoarea anulării totale a legii, în timp ce şapte au vrut ca ea să fie menţinută.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro