Bienala Naţională de Arhitectură la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bienala Naţională de Arhitectură la Brăila

Expoziţia a fost lansată la începutul acestui an la Ateneul Român din Bucureşti, fiind prezentată până acum şi în oraşele: Cluj, Sibiu, Braşov, iar de la sfârşitul acestei săptămâni va fi prezentă la Brăila. Sunt invitaţi la vernisaj: preşedintele UAR Bucureşti, dr. arh. Viorica Curea, prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc din partea Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu", reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din Brăila şi Galaţi.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 6 - 20 martie.
Organizatori sunt: Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) şi filiala judeţeană a UAR, în colaborare cu instituţia Arhitectului Şef a Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro