BNR a intervenit aproape degeaba. Cursul a atins un nou nivel record: 4,4715 lei/euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

BNR a intervenit aproape degeaba. Cursul a atins un nou nivel record: 4,4715 lei/euro

Cursul de referinţă publicat ieri de Banca Naţională a urcat la 4,4715 lei/euro, atingând un nou maxim istoric, într-o piaţă în care BNR a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a încetini deprecierea leului, cauzată de ordine de cumpărare plasate de jucători străini pe fondul tensiunilor politice din România.
Comparativ cu ziua precedentă, cursul a crescut cu 2,1 bani. Deprecierea leului în raport cu euro a influenţat şi paritatea oficială leu/franc elveţian, care a urcat cu 1,93 bani, de la 3,7043 lei/franc, la 3,7236 lei/franc, cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost la 3,8133 lei.
Leul s-a depreciat miercuri şi în raport cu dolarul, astfel că rata de referinţă pentru dolar a avansat cu 1,95 bani, la 3,5542 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5347 lei/dolar.
Cursul a început să crească încet încă din a doua parte a zilei de marţi, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL. USL a reuşit marţi demiterea preşedinţilor ambelor Camere ale Parlamentului, precum şi a Avocatului Poporului. Ieri, USL a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Pentru ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, însă, evoluţia cursului valutar din această perioadă reflectă factori conjucturali externi, iar deprecierea monedei naţionale survine pe fondul turbulenţelor din zona euro. Acesta a adăugat că nu dispune de un „instrument" care să măsoare exact şi efectul factorilor politici interni, dar spunând în acelaşi timp că este posibil „parţial" ca deprecierea să fie provocată de evoluţiile de pe scena politică internă.
„Evoluţia cursului reflectă factori conjuncturali externi. Deprecierea survine, probabil, pe fondul turbulenţelor din zona euro", a răspuns ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, unei întrebări a jurnaliştilor pe această temă, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro