Boala «limbii albastre» bagă Brăila în stare de alertă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boala «limbii albastre» bagă Brăila în stare de alertă

Brăila a intrat pe lista neagră a judeţelor în care s-au înregistrat cazuri de înbolnăviri la animale cu boala limbii albastre - bluetongue. Este vorba despre o gospodărie din localitatea Ulmu, unde rezultatele de laborator în urma procesării probelor de ser sanguin, prelevate la 1 septembrie, au confirmat boala la una dintre cele 3 vaci ale localnicului.
Comuna se află la graniţa cu judeţul Buzău, unde deja s-a confirmat, încă din cursul lunii august, existenţa unui focar de infecţie şi 5 animale au murit din cauza bluetongue.

Vaca bolnavă, izolată

Imediat după confirmarea bolii la Ulmu, proprietarul a fost obligat să izoleze animalul bolnav, iar un medic veterinar monitorizează starea clinică a bovinei cu bluetongue.
De asemenea, a fost interzisă deplasarea animalelor din şi în gospodăria respectivă, iar celelalte animale ale proprietarului au fost izolate în gospodărie.
"Am fost informaţi de Direcţia Sanitar Veterinară Brăila cu privire la existenţa unui caz de înbolnăvire cu boala limbii albastre la o bovină chiar de aici, din localitatea Ulmu. Animalul aparţine unui proprietar care mai are încă două vaci. Sâmbătă seara, a fost încheiat, în prezenţa sa, procesul verbal care se impune în astfel de cazuri şi s-a dispus măsura izolării animalului şi trecerea lui sub supraveghere. În grajdul gospodăriei a fost amenajat un loc special pentru izolare, iar astăzi (duminică - n.r.) vaca a fost scoasă la păscut pe pajişte, menţinându-se izolarea. Am fost şi noi curioşi cum se manifestă această boală total nouă. Deocamdată, vaca nu pare că ar avea vreo boală, dar a fost scoasă la păscut, să vedem dacă se hrăneşte sau dacă va refuza hrana. Deocamdată se hrăneşte, însă medicul veterinar vine din oră în oră să o verifice", ne-a declarat Marian Iconaru, primarul comunei Ulmu.

Despăgubiri, în anumite situaţii

De asemenea, sursa citată a mai spus că, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a animalului depistat cu boala limbii albastre, dacă se va impune abatorizarea ori dacă bovina va deceda, proprietarul va fi despăgubit conform prevederilor legale în astfel de cazuri.
"În data de 01.09.2014, conform Programului de supraveghere serologică pentru bluetongue (boala limbii albastre) pe anul 2014, au fost recoltate şi expediate către laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila, 10 probe de ser sanguin de la bovine, aparţinând mai multor proprietari din comuna Ulmu, judeţul Brăila. În urma efectuării examenului pentru detecţia anticorpilor antivirus bluetongue s-a constatat că proba recoltată de la o bovină de pe raza unităţii administrativ teritoriale Ulmu a reacţionat pozitiv", se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.
De asemenea, în acelaşi material se precizează că în urma şedinţei extraordinare a Grupului de suport tehnic pentru epizootii, din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, din data de 6 septembrie, prin ordin al prefectului, s-a dispus operaţionalizarea la Centrul local de combatere a bolilor transmisibile ale animalelor şi zoonozelor din judeţul Brăila şi aprobarea Programului de măsuri stabilit pentru eradicarea bluetongue pe teritoriul judeţului Brăila. Măsurile aplicate sunt, printre altele, monitorizarea permanentă a zonei din jurul focarului prin inspecţii clinice periodice a rumegătoarelor domestice (bovine, ovine, caprine, etc.), de către medici veterinari desemnaţi de DSVSA Brăila. Deţinătorii de animale au, la rândul lor, obligaţia de a observa permanent rumegătoarele pe care le deţin şi de a anunţa apariţia oricărei modificări a stării de sănătate a acestora medicului veterinar. La nivelul judeţului nostru, o statistică a DSVSA Brăila arată că efectivul de bovine este de 50.731 capete, la care se adaugă aproape 270.000 ovine şi 30.722 caprine, toate aceste animale fiind considerate cu risc de bluetongue.

32 de animale ucise de bluetongue

La nivel naţional, cea mai recentă situaţie statistică privind evoluţia acestei boli arată că sunt 12 judeţe, la care acum se adaugă şi Brăila, în care s-au înregistrat cazuri de înbolnăviri. Este vorba despre Buzău, Vrancea, Argeş, Gorj, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Olt, Bacău, Dolj, Botoşani şi Vaslui. Numărul total de animale afectate de boală este de 347, fără cazul de la Brăila, iar mortalitatea este de 32 de capete în 6 judeţe (Buzău, Vrancea, Gorj, Prahova, Bacău şi Dolj), până la confirmarea cazului de la Ulmu.
Consiliul ştiinţific al ANSVSA s-a reunit la finele săptămânii trecute pentru a analiza evoluţia cazurilor de boala limbii albastre în România, măsurile întreprinse de ANSVSA şi conduita care trebuie urmată în viitor. În cadrul întâlnirii, membrii Consiliului au ajuns la concluzia îngrijorătoare că, din cauza schimbărilor climatice şi a particularităţilor biologice ale insectelor hematofage care transmit boala, este posibilă apariţia de noi focare în perioada următoare. Ceea ce, iată, s-a şi întâmplat prin confirmarea primului caz de înbolnăvire şi în judeţul Brăila. Un subiect important discutat a fost oportunitatea vaccinării împotriva acestei boli a tuturor animalelor receptive de pe teritoriul ţării. În urma analizării necesităţii vaccinării, specialiştii au ajuns la concluzia că este o măsură utilă şi benefică, context în care va fi demarată o campanie la nivel naţional, în primăvara anului următor.
Până atunci însă, Consiliul a recomandat ca, în exploataţiile comerciale de bovine de lapte, să se realizeze vaccinarea împotriva acestei boli, chiar din acest an. Propunerea va fi înaintată spre analiză Comisiei Europene, în cadrul şedinţei Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală, care va avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles. De asemenea, membrii Consiliului au mai recomandat efectuarea de dezinsecţii periodice, de către fiecare crescător de animale în gospodăria proprie, o metodă eficientă de distrugere a insectelor care transmit boala. Bluetongue nu se transmite la om, dar provoacă pagube în răndul efectivelor de animale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro