"Lupta împotriva evaziunii fiscale va contribui la atingerea obiectivelor macroeconomice pe care ni le-am stabilit. Vreau să ştie ANAF şi Ministerul Finanţelor că vom fi cu ochii pe ei şi în special pe tot ce înseamnă evaziune fiscală, astfel încât obiectivele să fie asigurate", a declarat şeful Executivului.
În cadrul şedinţei de la Palatul Victoria, premierul Emil Boc a enumerat şi alte priorităţi pe care le are în vedere pentru acest an. Astfel, un "obiectiv major" este acela de a aduce 6 miliarde de euro, fonduri europene, respectiv o rată a absorbţiei fondurilor comunitare de minim 20%, dar şi "cheltuirea cu eficienţă a resurselor pentru investiţii". "Locurile de muncă reprezintă prioritatea Guvernului. Pentru asigurarea acestei priorităţi avem în vedere câteva obiective majore. În primul rând, absorbţia fondurilor europene, iar obiectivul nostru este de a aduce în România şase miliarde de euro, ceea ce va face ca gradul de absorbţie a fondurilor europene să fie de minim 20% în 2012", a explicat şeful Executivului.