"Decizia politică a Colegiului Director este de a schimba întreaga echipă ministerială şi de a propune noi miniştri în Cabinetul pe care Mihai Răzvan Ungureanu îl va propune Parlamentului joi. Această decizie politică pe care am propus-o este luată în urma consultării şi pe baza propunerilor, cu miniştrii Cabinetului în exerciţiu. Nu este un gest de frondă la adresa miniştrilor din Cabinet, ci este un gest de responsabilitate şi de apreciere politică. Vreau să mulţumesc încă o dată public miniştrilor PDL din Guvernul pe care l-am condus pentru eforturile pe care le-au făcut în susţinerea reformelor şi modernizarea statului român. Astăzi, toţi miniştrii din Cabinet facem un pas înapoi şi propunem o altă echipă care să ducă PDL în Guvern şi să ofere o nouă expertiză profesională, aşa cum a făcut-o şi vechea echipă. Repet, este o decizie luată în unanimitate. E o decizie luată pe baza propunerilor miniştrilor şi în colaborare cu ei. Este o decizie a PDL", a afirmat fostul prim-ministru.