Boc a fost întrebat de presă ce a răspuns USL atunci când liderii săi i-au cerut demisia şi convocarea de alegeri anticipate. "Au fost mai multe solicitări din partea partenerilor de la opoziţie, discuţia a fost centrată în jurul alegerilor anticipate, care evident că are ca punct de plecare un nou Guvern. Aceste lucruri se discută în Parlament, soarta Guvernului României trebuie decisă în Parlament, pentru că aşa scrie în Constituţie, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului. Trebuie analizat cum e mai bine pentru România şi împreună cu partenerii de coaliţie acest lucru e în permanentă analiză şi va fi în analiză. Suntem în an electoral, adică în toamnă vom avea alegeri pentru Parlamentul României şi pentru formarea unui nou Guvern. Alegeri anticipate ce ar însemna? În primul rând, cel puţin o jumătate de lună, pregătirea mecanismului ca să se ajungă cu un nou Guvern în faţa Parlamentului, după care două luni de zile până când să se dizolve Parlamentul, după care trei luni de zile pentru organizarea de noi alegeri, deci iată, 3 plus 2 plus 1, şase luni de zile ar lua într-o formă extinsă mecanismul formării unui nou Guvern. Deci, şase cu doi înseamnă opt luni, deci am fi în august. Alegerile pot să fie în octombrie, din septembrie se poate deja intra în campanie electorală. Se pune întrebarea dacă pentru două sau trei luni cât mai sunt până la alegerile la termen merită să intrăm în mecanismul alegerilor anticipate, e un lucru la care clasa politică trebuie să dea răspuns", a răspuns el.
Anterior, Boc insistase pe nevoia stabilităţii politice de care cea economică este indisolubil legată. "Din perspectiva coaliţiei de guvernare este extrem de important pentru România ca în 2012 să avem stabilitate economică şi politică sau stabilitate politică şi economică, pentru că cele două sunt strâns legate între ele. De ce spun asta? Pentru că, pe de o parte, este foarte bine să nu pierdem ce am câştigat din punct de vedere economic, această stabilitate, doi: să nu uităm că suntem în mijlocul unei furtuni europene din punct de vedere economic, în preajma noastră din nefericire este foarte multă furtună cu conotaţie economică care inevitabil afectează şi ţara noastră, iar noi, avem nevoie, cei care conducem destinele acestei ţări, putere şi opoziţie, să nu facem rău ţării, acesta este un lucrul cel mai important", a arătat premierul.