La o lună de la incidentul radioactiv în urma căruia a fost închis aparatul de cobaltoterapie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi a fost repus în funcţiune. Acum, bolnavii de cancer din Brăila, Galaţi, Tulcea şi Vrancea nu vor mai fi trimişi la tratament în diverse centre din ţară. "Piesa de care aveam nevoie pentru repornirea aparatului de cobaltoterapie a sosit luni (16 martie, n.r.), a fost montată, iar în ziua de 19 martie aparatul a fost repus în funcţiune", a declarat directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, dr. Costinela Georgescu. Piesa, care a costat 53.000 de lei, a fost comandată în Canada, fiind plătită cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. Cheltuielile de transport ale piesei din Canada în România, evaluate la 35.000 de lei, au fost suportate de autorităţile sanitare gălăţene. Ca urmare a repornirii aparatului de cobaltoterapie, 60 de bolnavi de cancer din Galaţi şi judeţele învecinate şi-au reluat tratamentul oncologic la Galaţi, la care se adaugă alţi 100 aflaţi pe lista de aşteptare. Cât timp aparatul de cobaltoterapie de la Galaţi a fost oprit, bolnavii au fost trimişi la tratament la clinici de specialitate Bucureşti şi Iaşi. Conducerea DSP Galaţi speră ca pe viitor să obţină fonduri de la Ministerul Sănătăţii în scopul dotării Spitalului Judeţean cu un accelerator de particule mediu. Un asemenea aparat ar putea eficientiza tratamentul bolnavilor de cancer, însă este foarte scump.
