Boxerii, canoiştii şi scrimerii români vor să vină cu aurul de la Londra | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boxerii, canoiştii şi scrimerii români vor să vină cu aurul de la Londra

Reprezentanţii României de la box, tenis, canotaj, tenis de masă, kaiac-canoe şi tir au plecat, ieri, spre Londra, unde în perioada 27 iulie - 12 august vor participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice. Cei mai mulţi dintre aceştia şi-au propus să câştige cel puţin o medalie, dacă nu chiar titlul olimpic, cei mai încrezători părând a fi boxerii şi canoiştii.
Pugilistul Bogdan Juratoni a declarat, ieri, înaintea decolării spre Londra că nu merge în capitala Angliei pentru a vizita oraşul, ci pentru a se bate să câştige aurul olimpic. "Sunt pregătit. Mi-am făcut treaba, iar acum să vedem ce va fi. Plec cu gânduri bune şi vreau să aduc aurul. Sper să fiu pregătit bine. O să am emoţii în concurs şi va mai fi şi tracul dinaintea meciului. Mă voi duce peste adversari, dar mi-am îmbunătăţit stilul şi sper să-i surprind. Nu mă duc să vizitez, mă duc să mă bat", a spus Juratoni.
La rândul său, prima româncă participantă în întrecerea olimpică de box, Mihaela Lăcătuş, a afirmat că obiectivul său este câştigarea titlului olimpic, iar în al doilea rând urmând să îi cumpere fiicei sale o păpuşă. "Emoţiile au început deja. Eram fericită că m-am calificat la Jocurile Olimpice, dar acum ştiu ce vreau, să mă întorc cu aurul olimpic. Atât eu, cât şi Bogdan, avem destulă experienţă pentru a ne întoarce cu rezultate bune şi toată lumea să înţeleagă că sunt boxeri buni în România. Nu mi-e teamă de nimeni, dar am emoţii ca orice sportiv. Vreau să cânte imnul României pentru mine", a adăugat Lăcătuş.

„Voi concura mai mult pentru România decât pentru mine"

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat, ieri, înaintea plecării spre Londra, că faţă de turneele din circuitul WTA, acum va concura mai mult pentru România decât pentru ea.
"Sunt pregătită, deşi la ultimul turneu la care am participat am suferit o accidentare, dar am muncit de două ori mai mult pentru a reveni. Nu ştiu dacă mă gândesc la o medalie, ci să dau totul la fiecare meci. Nu am emoţii, e doar un turneu mai special. Acum o să joc mai mult pentru România decât pentru mine, aşa cum o fac în turneele din circuit", a spus Cîrstea.
Sorana Cîrstea a afirmat că nu ştie dacă va participa la ceremonia de deschidere, având în vedere că a doua zi va intra în concurs. "Nu ştiu dacă voi participa la ceremonia de deschidere, pentru că la Beijing am stat şase ore în picioare, iar a doua zi am intrat ruptă în teren. Acum trebuie să pun în balanţă ce vreau să fac, să obţin rezultate sau să particip la ceremonia de deschidere, pentru că intru în concurs chiar din prima zi", a completat Cîrstea.
De cealaltă parte, jucătoarea de tenis de masă, Daniela Dodean, spune că, în primul rând, îşi doreşte ca în primele tururi ale competiţiei să nu înfrunte sportivele din Asia.
"Sper să ne stăpânim emoţiile. Sunt pregătită de patru ani pentru asta. Lupta cu asiaticele va fi foarte grea, dar e bine că vor fi doar câte două din fiecare ţară. Sper să nu avem parte de o tragere la sorţi nasoală şi să le întâlnim în primele tururi, dar avem şanse să venim între primele opt", a spus Dodean.

Port-drapelul României

Pe de altăparte, tenismanul Horia Tecău consideră că şanse mai mari pentru obţinerea unei medalii sunt în proba de dublu mixt, deoarece numărul de meciuri este mai redus. "Îmi pare rău pentru Monica Niculescu deoarece s-a accidentat şi ratează Jocurile Olimpice. De la început am spus că voi participa în proba de dublu mixt alături de cea mai bună jucătoare română din clasamentul WTA, aceasta fiind Irina Begu. Sper să ne calificăm între cele 16 echipe şi să avem câteva zile la dispoziţie ca să ne antrenăm. E mai uşor la mixt, pentru că după două meciuri te baţi deja pentru o medalie", a spus Tecău.
Horia Tecău a afirmat că abia aşteaptă festivitatea de deschidere, unde va fi portdrapelul României. "Sunt entuziasmat că plec la competiţie, prima mea participare la Jocurile Olimpice. Sunt onorat că am fost ales să fiu portdrapel. Abia aştept festivitatea, dar şi competiţia. E cea mai mare onoare pe care o poate avea un atlet. Sper ca prin evoluţia mea să inspir pe toată lumea şi să aduc o medalie", a adăugat Tecău.
La rândul său, Adrian Ungur îşi doreşte ca reprezentanţii României în proba de tenis să reuşească obţinerea unei medalii. "Suntem pregătiţi pentru vremea răcoroasă de la Londra. Ne-am dori enorm să aducem o medalie, nu contează dacă la simplu, dublu sau mixt. Cu Horia nu am mai jucat de la Campionatele Europene sub 18 ani, deci de nouă ani, dar voi munci pentru a ne putea adapta unul cu celălalt", a explicat Ungur.

Aurul olimpic la canoe

Canoiştii Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi au declarat într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că se vor lupta la Jocurile Olimpice, în proba de 1.000 de metri, la care speră să obţină aurul olimpic, cu bărcile din Europa, care domină întrecerea. „În general, nemţii ar fi cei mai puternici adversari, în ultimul timp nu prea au mai coborât de pe podium. Domină mai mult europenii dar suntem şi noi în gaşca asta, a declarat Mihalachi.
Scrimera Ana Maria Brânză a precizat, la rândul său, că deşi nu-i flutură tricolorul la colţul casei, ţine neapărat să-l înalţe cât mai sus posibil la Londra. „Obiectivul meu personal este o medalie. Bineînţeles că visez la cea de aur, dar orice medalie câştigată pentru mine va reprezenta aurul. E foarte greu să ajungi de două ori consecutiv pe podiumul olimpic, dar muncesc pentru asta şi sper că rezultatul să fie cel sperat. Avantajul meu de data această este că am şi echipa alături, deci am două şanse, măcar una să o fructific. (...) Nu-mi flutură steagul la colţul casei, dar de câte ori urc pe podium şi mă gândesc că reprezint România mă trece un fior de mulţumire că am putut face ceva pentru ţara mea".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro